Sari la conținut

Ghidul de finanțare a proiectelor sportive a fost lansat în dezbatere publică

ghidul-de-finantare-a-proiectelor-sportive-a-fost-lansat-in-dezbatere-publica

Ghidul de finanțare a proiectelor sportive a fost lansat în dezbatere publică


"Este pentru prima dată în România când o municipalitate finanțează nu doar cluburile sportive ci și Asociațiile și Fundațiile care organizează proiecte dedicate sportului de masă. Până în 6 iunie brașovenii pot face propuneri de completare sau de modificare a acestui ghid astfel încât la sfârșitul lunii iunie acest proiect să poată intra spre aprobare în Consiliul Local, după care municipalitatea să lanseze liniile de finanțare pe cele două categorii: sportul de performanță și sportul de masă." a precizat Sorin Toarcea purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov.


Una dintre principalele prevederi din proiectul ghidului de finanțare este cea care vizează asigurarea, pentru prima dată, a unui acces real și egal la finanțare a tuturor cluburilor sportive, indiferent de mărimea lor. O prevedere care reprezintă o noutate pentru România este cea referitoare la categoriile de solicitanți. Astfel, pe lângă cluburile sportive, în proiectul de regulament se prevede posibilitatea ca și organizațiile neguvernamentale, asociații sau fundații, să poată solicita cofinanțarea de la bugetul local a evenimentelor sportive pe care și le propun să le organizeze.

Comentarii

Ultimă oră