Potrivit unui comunicat emis de DNA în urmă cu câteva minute, procurorii din Serviciul Teritorial Braşov au dispus trimiterea în judecată a primarului municipiului Braşov, George Scripcaru sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, instigare la tentativă la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi luare de mită. Alături de acesta, procurorii au mai dispus trimiterea în judecată sub control judiciar a lui Pop Călin-Silviu – administrator al unei societăţi comerciale, Horga Liliana - director executiv adjunct Direcția tehnică din cadrul Primăriei Municipiului Brașov, Radu Crina-Niculina - angajată a Primăriei Municipiului Brașov şi membru în Consiliul de administrație al SC Tetkron SRL,Mărăşescu Isabella Beatrice, șef Serviciu achiziții publice din cadrul Primăriei Municipiului Brașov, Radnoti Attila - director Direcția tehnică din cadrul Primăriei Municipiului Brașov, Bulgărea Lidia - șef Serviciu investiții – Compartiment implementare și derulare proiecte din cadrul Primăriei Municipiului Brașov. De asemenea, „lotul” este completat de Pălănceanu Daniela - avocat în Baroul Brașov, membru în Consiliul de administrație al SC TETKRON SRL, Durbacă Alexandra-Adina - avocat în Baroul Brașov, viceprimar al municipiului Brașov, Vulpescu Mihaela - administrator al unei societăți comerciale, Antonie Cristina Iuliana - administrator al unei societăți comerciale şi David Mihai Ciprian
Primăria municipiului Brașov s-a constituit parte civilă cu suma de 1.914.926,15 lei. După cum precizează comunicatul DNA, „în cauză, au fost dispuse măsuri asigurătorii în ceea ce-i privește pe inculpații Pop Călin Silviu, Bulgărea Lidia, Vulpescu Mihaela, Scripcaru George și Antonie Cristina Iuliana”. Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Brașov cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. „În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se mai precizează în comunicatul DNA..