













Elena Băsescu şi Bogdan Ionescu au spus sâmbătă „Da!“ în faţa Ofiţerului Stării Civile şi au fost cununaţi religios de un sobor de preoţi la biserica Sfântul Spiridon cel Nou din Bucureşti. Seara, cei doi miri au petrecut la Snagov alături de aproape 800 de invitaţi. Nunta nu a fost lipsită de incidente. Mirii au fost primiţi cu huduieli atât la cununia civilă, cât şi la cea religioasă.