Sari la conținut

Galerie digitală la Bastionul Postăvarilor din Braşov

Bastionul Postăvarilor din Braşov va avea, începând din luna mai, prima galerie digitală din România, care va funcţiona ca o expoziţie virtuală pe trei etaje, dedicată istoriei şi punctelor de interes din acest oraş, anunţă Mediafax. Galeria digitală a fost realizată de o companie  şi reprezintă un spaţiu expoziţional virtual dedicat istoriei şi punctelor de interes din acest oraş. Galeria se va afla în incinta Bastionului Postăvarilor din Braşov, în zona de promenadă de sub Tâmpa. Investiţia nu depaşeşte 290.000 de euro, iar pentru crearea acesteia a lucrat o echipă formată din 32 de specialişti timp de şase luni. La cele trei etaje ale galeriei digitale au fost instalate obiecte electronice, printre care trei mese şi 13 şevalete multitouch, urmărindu-se integrarea galeriei în arhitectura bastionului prin îmbinarea imaginii clasice a atelierului de pictură cu ideea de spaţiu al viitorului, potrivit unui comunicat al companiei.

Vizitatorii Bastionului Postăvarilor vor putea astfel să facă un tur virtual al Braşovului. Principala atracţie a galeriei o vor constitui cele două gigapanorame instalate pe mesele multitouch. Acestea prezintă Braşovul văzut de pe Tâmpa până în cel mai mic detaliu, utilizatorii acestor dispozitive având posibilitatea să exploreze oraşul printr-o simplă atingere de ecran. Mai ales pentru cei care vin din afara Braşovului, cele două dispozitive cu gigapanorame vor fi un punct de iniţiere în vizitarea şi descoperirea oraşului de la poalele Tâmpei", se arată în comunicatul citat de Mediafax. Pe dispozitivele multitouch instalate pe şevalete, sugerând într-un mod interesant viitorul muzeelor, au fost instalate tururi virtuale ale unora dintre cele mai importante monumente şi puncte de interes ale Braşovului: Biserica Neagră, Casa Sfatului, Prima Şcoală Românească, Zona Bastionului Graft (După Ziduri), Scheii Braşovului, Turnul Alb şi Turnul Negru. O altă caracteristică a proiectului este faptul că vizitatorii vor putea avea acces la imagini şi materiale inaccesibile până acum publicului larg: cărţi poştale, fotografii, filme din colecţii private sau aflate în Arhivele Statului.

foto: gandul.info

Comentarii

Ultimă oră