Sari la conținut

Gala de excelenţă pentru elevii şi sportivii braşoveni cu rezultate deosebite

gale-de-excelenta-pentru-elevii-si-sportivii-brasoveni-cu-rezultate-deosebite

Ei vor fi recompensaţi în 11 decembrie, iar premiile vor fi în bani

În 11 decembrie elevii brașoveni care au obţinut premii la olimpiade, dar şi sportivii cu performanţe deosebite, vor fi premiaţi în cadrul unor gale de excelenţă care se vor desfășura la Centrul Cultural Reduta.

În şedinţa ordinară a forului deliberativ judeţean desfăşurată în 28 noiembrie 2019, au fost aprobate premiile în bani pe care le vor primi olimpicii braşoveni din învăţământul preuniversitar, profesorii care i-au îndrumat, performerii sportivi la campionatele mondiale, europene şi naţionale, precum şi antrenorii lor. Bugetul pentru stimulentele financiare acordate elevilor cu rezultate bune la etapele internaţionale sau naţionale şi profesorilor lor este de 123.000 lei, iar cel destinat stimulentelor financiare pentru sportivi şi antrenorii principali, de 180.000 lei.


   „Este pentru al treilea an consecutiv când elevii şi sportivii cu rezultate deosebite vor fi premiaţi în cadrul unor astfel de gale. Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov în colaborare cu federaţiile sportive și autoritățile brașovene au centralizat datele astfel încât nici un elev sau sportiv cu merite deosebite să nu rămână nerecompensat.

Premii până la 3.000 de lei pentru un elev olimpic


    Astfel, elevii şi profesorii care au obţinut premii la olimpiadele internaţionale, vor primi din partea CJ Braşov 3.000 de lei pentru locul I, 2.500 de lei pentru locul al II-lea, 2.200 de lei pentru locul al III-lea şi 2.000 de lei pentru menţiune.


   În ceea ce priveşte premianţii la olimpiadele naţionale, elevii şi profesorii vor primi câte 1.500 lei pentru locul I, câte 1.000 de lei pentu locul al II-lea, câte 600 de lei pentru locul al III-lea şi 300 de lei pentru o menţiune.


   De asemenea, vor fi acordate şi premii pentru ansambluri sau echipe care au obţinut premii la concursurile naţionale şi internaţionale. Astfel, pentru locul I, fiecare membru va primi câte 200 de lei, pentru locul al II-lea, câte 150 de lei, pentru locul al III-lea, câte 120 de lei şi pentru locul al IV-lea, câte 100 de lei.

     3.500 de lei pentru un campion mondial


   În ceea ce-i priveşte pe sportivi, vor fi premiaţi cei care au obţinut performanţe la jocurile Invictus şi medaliaţii la campionatele mondiale, europene şi naţionale.


   Astfel, pentru medalia de aur la campionatele mondiale şi la jocurile Invictus, sportivul şi anntrenorul principal vor primi câte 3.500 de lei. Pentru medalia de argint, premiul va fi de 3.000 de lei, iar pentru cea de bronz -2.000 de lei.


    Pentru campionatele europene, Consiliul Judeţean Braşov va plăti 3.000 de lei pentru locul I, 2.500 pentru locul al II-lea şi 2.000 de lei pentru locul al treilea. Sumele sunt valabile pentru sportivi şi antrenori principali.


    În ceea ce priveşte pe premianţii la campionatele naţionale, pentru locul I se va aloca suma de 1.500 de lei, pentru locul al II-lea – 1.200 de lei, iar pentru locul al III-lea – 1.000 lei. Şi în acest caz, sumele reprezintă valoarea premiilor pentru sportivi şi antrenori principali.


     Atât în cazul elevilor, cât şi al sportivilor, premiile reprezintă sumele nete.

Comentarii

Ultimă oră