Sari la conținut

Funcţionarii publici vor fi obligaţi să ştie limba română

Senatul a adoptat, luni, o lege care prevede desfacerea contractului de muncă pentru salariaţii din instituţii, autorităţi publice şi alte unităţi bugetare care refuză să vorbească limba română, insultă în public, distrug sau înlătură o emblemă, un drapel, insignă sau alt simbol al statului, după cum scrie Mediafax. Propunerea legislativă aparţine deputatului independent Daniel Oajdea. Proiectul menţionează că încadrarea salariaţilor la instituţiile, autorităţile publice şi la alte unităţi bugetare se face numai prin concurs sau examen, după caz, şi cu îndeplinirea condiţiilor de bază ca orice persoană angajată pe teritoriul României să cunoască limba română scris şi vorbit. Orice persoană care constată că în aceste instituţii sunt angajate persoane care nu cunosc limba română se poate adresa cu o sesizare scrisă instituţiei în cauză sau celor ierarhic superioare prin care se semnalează acest lucru, persoanele nominalizate urmând să fie examinate în maximum 15 zile de la depunerea sesizării. Iniţiatorul proiectului susţine că acesta nu aduce atingere minorităţilor din România şi nu afectează sau restrânge drepturile legitime ale acestora.  Proiectul va fi transmis Camerei Deputaţilor, for decizional.

Comentarii

Ultimă oră