Sari la conținut

„Fulgi de Colind” cu Cvintetul Vocal Anatoly, la Teatrul „Sică Alexandrescu”

fulgi-de-colind-cu-cvintetul-vocal-anatoly

 Membrii Cvintetului vocal „Anatoly” al Operei Braşov vă invită să le fiţi alături, în prag de Ajun de Crăciun, luni, 23 decembrie 2019, de la ora 19.00, în sala Teatrului „Sică Alexandrescu” din Braşov la un concert inedit de colinde şi cântece de iarnă în primă audiţie, intitulat „Fulgi de Colind”.

Evenimentul va avea invitaţi speciali: Mădălina Bourceanu – soprană (Opera Braşov), Theodora Ciurezu (vioară) şi Anca Preda (pian) care vor întregi programul sărbătoresc oferit de cei cinci muzicieni.

La concertul de luni seară vă aşteaptă multe alte surprize muzicale.


Recent, cei cinci membri „Anatoly”: Andrada Mureşan - alto, Gabriel Baciu - tenor I, Ciprian Cucu - tenor II, Ciprian Ţuţu - bariton şi Marius Modiga – bas au fost dublu laureaţi cu aur la Concursul Internaţional Coral „Chorus Inside Advent” de la Roma, ediţia cu numărul 40.


   Biletele (cu prețul de 70 lei – cat. I, 50 lei – cat. a II-a) s-au pus în vânzare la Sala Patria, la Librăria „Şt.O. Iosif” şi online, pe www.spectacolebrasov.ro.

Comentarii

Ultimă oră