Panos Makris, fostul director comercial al grupului Cosmote şi Romtelecom în România, a decis la mai puţin de un an de la plecarea din industria de telecom să revină în antreprenoriat după o pauză de circa două decenii, cu un business de iaurt îngheţat în România, scrie bizbrasov.ro. „De fapt, când am plecat de la Cosmote şi Romtelecom eu nu am plecat şi din România pentru că mi s-a părut că este o ţară cu potenţial pentru business. Astfel, am fost atent la oportunităţile din piaţă şi astfel am decis să aduc businessul Chillbox pe piaţa locală”, spune grecul care s-a alăturat echipei Cosmote – numărul trei în piaţa de telecom din România – în ianuarie 2010. În toamna lui 2012 el prelua şi poziţia de director comercial pentru România în cadrul grupului Cosmote şi Romtelecom, controlate de grupul elen OTE. După nici un an el părăsea grupul cu un business de 1,1 mld. euro pe an. În mandatul lui Makris Cosmote a lansat primul abonament cu apeluri nelimitate în orice reţea de pe piaţa locală. În luna mai a acestui an Panos Makris a decis să deschidă în România primul magazin cu iaurt îngheţat Chillbox la parterul centrului comercial Băneasa Shopping City, investind peste 100.000 de euro. „Investiţiile sunt chiar mai mari pentru că pe lângă localul propriu-zis avem şi un depozit în mall, şi avem şi contract cu o companie de logistică pentru servicii.” Planurile fostului executiv devenit antreprenor nu se opresc aici însă, el având intenţia de a mai deschide „câteva” magazine în acest an, pentru ca în decurs de cinci ani să acopere principalele oraşe ale ţării, în frunte cu Bucureştiul, Timişoara, Cluj, Braşov şi Constanţa. „Peste cinci ani vrem să avem zece magazine mari în principalele oraşe din ţară. Nu excludem însă nici expansiunea cu chioşcuri, respectiv un format de mai mici dimensiuni. Primele localuri vor fi investiţii proprii, pentru ca după ce am acoperit punctele cheie de pe hartă să ne gândim să dăm mai departe franciza”.
 
CITEȘTE MAI MULTE PE: bizbrasov.ro