Sari la conținut
focuri-de-arma-in-comuna-halchiu

Scene parcă desprise din filme, în comuna Hălchiu! Un polițist a tras două focuri de avertisment cu pistolul din dotare după ce a fost amenințat cu moartea de un bărbat care a încercat să-l atace cu un cuțit și o coadă de topor. Agresorul, pus pe scandal, se afla într-o locuință din comună, în stare avansată de ebrietate. La fața locului se aflau tatăl inculpatului și un martor. S-a cerut ajutor unui polițist, în încercarea de a-l calma pe agresor. Acesta din urmă a ieșit, la un moment dat, din locuinţă cu o coadă de topor în mâna dreaptă şi un cuţit cu lama de 20 de centimetri în mâna stângă. ,,Bărbatul intenţiona să ajungă în centrul comunei pentru a se întâlni cu o persoană cu care se afla în situaţie conflictuală şi pe care dorea să o bată.’’ declară procurorul Alina Comăniță de la Parchetul Judecătoriei Brașov. Agentul sosit la fața locului i-a cerut agresorului să lase obiectele pe care le are asupra sa şi să se oprească, context în care inculpatul a devenit agresiv și l-a amenințat pe polițist cu moartea. Agentul i-a cerut inculpatului, în repetate rânduri, să înceteze ameninţările, să lase coada de topor şi cuţitul şi să se liniştească, însă fără succes. ,,În aceste condiții, polițistul a executat două focuri de avertisment, unul în plan vertical, iar celălalt în plan orizontal, dar nu în direcţia inculpatului, cerându-i să se oprească. În continuare, inculpatul a lăsat pe carosabil coada de topor şi cuţitul, s-a dezbrăcat de haină şi s-a apropiat de poliţist cu intenţia de a-l lovi, moment în care acesta a reuşit să-l imobilizeze.’’, afirmă procurorul Alina Comăniță. Inculpatul  a fost prezentat magistratului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov cu propunere de arestare preventivă. S-a emis mandat pentru 30 zile sub acuzația de ultraj, dar decizia nu este definitivă. Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până când judecătorii vor emite o sentință definitivă.

Comentarii

Ultimă oră