Avocatul care îl reprezintă în calitate de curator pe minorul Patrick Cioacă, în procesul uciderii mamei sale, Elodia Ghinescu, a depus marţi la Tribunalul Argeş o cerere de constituire ca parte civilă, solicitând daune morale de 5 milioane de euro, potrivit agerpres.ro

 


Pe lângă daunele morale, curatorul a mai solicitat ca inculpatul Cristian Cioacă să plătească lunar suma de 3.000 de lei pentru întreţinerea fiului său minor.

Avocatul a explicat, ulterior, că la stabilirea prejudiciului moral s-a raportat la sumele cerute ca daune morale de celelalte părţi civile în dosar, Emilia Ghinescu şi Robert Ghinescu, mama şi respectiv fratele Elodiei.

 

În prezent Patrick Cioacă, în vârstă de 8 ani, se află în grija surorii poliţistului.

Cristian Cioacă a fost  trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi profanare de morminte, el fiind acuzat că şi-a ucis soţia, avocata Elodia Ghinescu, în august 2007.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în noaptea de 29/30 august 2007, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care poliţistul Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia. Ulterior, inculpatul a tranşat cadavrul victimei şi a transportat fragmentele într-un loc necunoscut.

Anchetatorii mai susţin că în noaptea săvârşirii crimei, copilul minor al cuplului se afla în apartamentul în care locuiau cei doi soţi.