Sari la conținut

Firma care îţi închiriază biroul cu ziua vrea să se extindă şi la Braşov

firma-care-iti-inchiriaza-biroul-cu-ziua-vrea-sa-se-extinda-si-la-brasov

Furnizorul de soluţii pentru spaţii de lucru flexibile Regus, companie cu sediul în Luxemburg, a anunţat că în următorii patru ani îşi doreşte să se extindă şi în afara Bucureştiului, vizând oraşe ca Braşov, Timişoara sau Cluj-Napoca. Firma a deschis ieri un al patrulea centru de birouri şi un business lounge la etajul al treilea al clădirii Charles de Gaulle Plaza, situată în Piaţa Aviatorilor din Bucureşti. Regus oferă companiilor posibilitatea de a închiria birouri pe perioade scurte sau mai lungi de timp, săli de şedinţe sau de videoconferinţă, sau chiar birouri virtuale, adică o adresă la care o firmă poate primi corespondenţă, o recepţie şi un număr de telefon dedicate, scrie bizbrasov.ro. „Investiţia necesară în dezvoltarea unui astfel de spaţiu poate fi de câteva sute de mii de euro”, a spus Ramona Iacob, director naţional al Regus România. „Clienţii noştri nu sunt doar companii multinaţionale, ci şi mici întreprinzători, case de avocatură, de consultanţă, companii din industria IT sau petrol şi gaze”, a spus aceasta.

CITEŞTE MAI MULTE PE: bizbrasov.ro

Comentarii

Ultimă oră