Sari la conținut
film-romanesc-la-mansarda-casa-baiulescu-

Marti, 20 mai, de la ora 17.00, la Mansarda Casei Baiulescu, are loc proiecţia filmului „Senatorul melcilor” (1995).
Regia: Mircea Daneliuc. Distribuţia: Cecilia Bârboră, Dorel Vişan.
Tragicomedie, 100 minute.
Intrarea este liberă.
Senatorul Vârtosu soseşte într-o localitate montană să inaugureze o instalaţie eoliană, prilej cu care este întâmpinat de un potop de reclamaţii din partea ţăranilor, nemultumiţi de felul cum au fost reîmproprietăriţi. Se debarasează însă repede de ei şi se instalează într-o fostă vilă a lui Ceauşescu, în care dormise şi preşedintele Franţei, Charles de Gaulle.
E încântat de atenţia cu care este abordat de trei ziarişti străini, interesaţi, de fapt, să cumpere o parcelă de munte, comandându-le pentru prânzul de a doua zi... melci. Deşi autorităţile scot la cules toată suflarea locului, melci nu prea sunt, nu-i sezonul lor. Totul degenerează într-o serbare câmpenească, terminată cu un viol.
Vârtosu se retrage la o cabana din apropiere şi refuză să se implice. Răvăşit de alcool, crezând chiar că a fost otrăvit cu melci și ciuperci, are o criza mistică, dar a doua zi, văzând că nu mai are nimic, uită promisiunile făcute lui Dumnezeu şi o şterge cât poate de repede la Bucureşti.

UPDATE. "Ne cerem scuze, din motive care nu tin de noi, filmul programat pentru maine s-a anulat." au transmis reprezentantii Bibliotecii Judetene Brasov.

Comentarii

Ultimă oră