Cavalerii Teutoni se întorc pentru al IX-lea an consecutiv în Feldioara, în perioada 7-8 septembrie 2019!

 Cunoscută ca fiind cea mai importantă fortificație ridicată de cavalerii teutoni în Transilvania, Cetatea Feldioara își va deschide larg porțile în acest weekend nu doar pentru cei pasionați de istorie, ci și pentru cei dornici de o drumeție în regiunea Țara Bârsei.

    Primăria comunei Feldioara organizează la începutul lunii septembrie proiectul cultural „Cetatea vie – Zilele porţilor deschise în Cetatea Marienburg – Feldioara”.

    Evenimentul se desfăşoară în perioada 7-8 septembrie 2019 şi va prilejui două zile pline de manifestări – expoziţii, concerte de fanfară şi muzică medievală, ateliere de meşteşuguri, şezătoare, poveşti şi legende locale, teatru pentru copii, spectacole de animaţie medievală, proiecţii.

  Toate acestea au rolul de a trezi la viaţă o cetate aflată până de curând în ruină, de a ataşa comunitatea locală de acest loc care a dobândit un nou sens, devenind un spaţiu viu, cu o ofertă culturală vastă şi diversă şi nu în ultimul rând de a promova din punct de vedere turistic Feldioara – o nouă destinaţie în inima României.

    Situată la numai 20 de kilometri de municipiul Brașov, comuna Feldioara va fi destinația perfectă pentru acest week-end.

   La un an după ce a fost renovată şi redată circuitului turistic, Cetatea Feldioara a strâns nu mai puţin de 18.000 de vizitatori plătitori de bilet.

    Între timp, în cetate au ajuns mai multe obiecte vechi, atât dintre cele folosite în agricultură, cât şi în gospodăriile locuitorilor comunei, acestea devenind elemente importante ale muzeului din cetate. 

      În primul week-end din septembrie, la Feldioara are loc sărbătoarea comunei, când se întorc şi saşii care îi vor sărbători pe cavalerii de Marienburg. Cu această ocazie, cetatea îşi va deschide porţile tuturor oaspeţilor, care se vor putea bucura alături de locuitorii din Feldioara.

     Astfel, în 7 şi 8 septembrie 2019, cei care vor să viziteze monumentul istoric, pot profita de Ziua Porţilor Deschise, unde vor fi şi multe evenimente.

    „«Cetatea vie» este numele pe care l-am dat evenimentelor organizate în acest an şi care vor oferi două zile pline localnicilor, dar şi turiştilor, mai ales că, în aceeaşi perioadă, are loc şi sărbătoarea localităţii”, a declarat Georgiana Gămălie, reprezentant Primăria Feldioara.

     În cele două zile vor fi concerte de fanfară, de muzică medievală, proiecţii de film, vizionarea expoziţiei din cetate, vizitatorii fiind însoţiţi de ghizi voluntari în chip de cavaleri teutoni, ateliere de meşteşuguri vechi sau teatru pentru copii, cu tematică medievală.

        Festivalul se va desfăşura în Cetatea Feldioara şi în curtea Bisericii Evanghelice.

   „Avem trupe de reconstituire istorică din Sighişoara şi Alba Iulia. În cetate vor fi cavaleri călare şi domniţe. Cavalerii vor face demonstraţii de lupte medievale. De asemenea, vor fi prezenţi meşteşugari locali, pentru cei mici se vor pregăti ateliere”, anunță primarul comunei, Sorin Taus.

   Panoul pentru pozele de vacanţă e deja pregătit în curtea cetăţii....pentru ca cei prezenți să poată lăsa amintiri „în chip de cavaleri teutoni”.

     Ediţia a IX-a a Festivalului „Cavalerii Teutoni se întorc în Cetatea Feldioara”, se va desfăşura în perioada 7–8 septembrie 2019. Sărbătoarea aceasta locală are loc în weekend-ul Sfintei Maria, un nou prilej de a readuce în prezent însemnătatea ocrotirii divine a Sfintei Fecioare ce a fost patroana Ordinului Cavalerilor Teutoni, întemeietorii, în secolul XIII, a Cetăţii Feldioara, cea mai importantă fortificaţie din Ţara Bârsei.

    Localnicii şi turiştii se vor bucura împreună, în cele două zile de sărbătoare, de nenumărate momente deosebite pregătite cu mult drag pentru toţi cei ce vor fi prezenţi.

     Curtea Bisericii Evanghelice va fi din nou gazdă pentru meşterii locali şi invitaţii lor speciali care-i vor onora prin prezenţă, iar scena va fi locul în care tinerele talente locale şi invitaţii lor deosebiţi cu renume naţional şi internaţional promit tuturor un program excepţional.

      Cavalerii şi domniţele vor aduce publicul mai aproape de atmosfera specifică perioadei medievale, iar Cetatea Feldioara - Marienburg îi aşteaptă pe vizitatorii de pretutindeni cu un program special dedicat celor două zile de sărbătoare.

    Activităţile se vor desfăşura ca parte a proiectului „Cetatea Vie – Zilele Porţilor deschise în Cetatea Marienburg – Feldioara”, proiect cofinanţat prin programul de finanţare a evenimentelor culturale.



.........................................................................................................................

     Prima pensiune din Feldioara, deschisă după restaurarea cetăţii

     Primarul din Feldioara, Sorin Taus, spune că, de când poate fi vizitată cetatea, comuna a cunoscut o dezvoltare. „Localitatea s-a schimbat foarte mult în bine de când am deschis cetatea. Au fost foarte mulţi vizitatori şi asta a făcut să se deschidă în comună şi prima pensiune şi acesta e un lucru foarte bun”, a precizat primarul Sorin Taus.

     Acesta a amintit că în comună mai sunt două obiective istorice importante, respectiv bisericile fortificate de la Feldioara şi Rotbav. „Din păcate, turla bisericii de la Feldioara s-a prăbuşit. Avem în plan să reabilităm ambele biserici şi suntem în discuţii avansate cu Biserica Evanghelică pentru preluarea acestora”, a precizat primarul.

     Primăria Feldioara va fi transformată în muzeu

    Un alt plan anunţat de Sorin Taus este construirea unei noi clădiri în care să funcţioneze primăria. „Imobilul în care funcţionăm acum este construită în secolul al XVII-lea, iar după ce se va construi noua clădire, în actualul sediu se va amenaja un muzeu. Sunt multe obiecte valoroase descoperite la Feldioara şi multe dintre ele sunt la Muzeul Naţional de Istorie, iar obiectivul nostru este să le aducem înapoi”, a explicat edilul.