Sari la conținut

Festivalul ,,Buna Vestire” a reunit coruri din Ţara Făgăraşului, la Viştea de Sus

festivalul-buna-vestire-a-reunit-13-coruri-la-vistea-de-sus

Festivalul de cântece religioase ,,Buna Vestire” s-a desfăşurat la Viştea de Sus sîmbătă, 25 martie 2017, odată cu praznicul ,,Bunei Vestiri”. Manifestarea a ajuns la a 12-a ediţie şi au participat 13 coruri bisericeşti şi un grup de copii din localitatea Ucea de Jos.

Ediţia din acest an a păstrat unele elemente din anii trecuţi, dar a adus şi o noutate: aceea ca participanţii să prezinte o priceasnă veche specifică locului de unde provin.

Invitaţii s-au întîlnit în jurul orei 13.30 în faţa bisericii din Viştea de Sus (biserică purtând hramul ,,Buna Vestire") de unde au pornit în paradă pe uliţa satului pînă la Căminul Cultural.

Frumoasele costume populare din toate zonele Transilvaniei i-au dat un aer sărbătoresc satului.

La Căminul Cultural s-a dat startul festivalului, pe scenă urcând rând pe rând corurile bisericeşti.

,,Ediţia din acest an a fost dedicată Ţării Făgăraşului de aceea am precizat în regulamentul festivalului să se cânte o priceasnă arhaică autentică din localitatea de unde sînt corurile. Trebuie să promovăm muzica de la bisericile din Ţara Făgăraşului, chiar dacă nu sunt atât de spectaculoase ca şi linie melodică, dar au valoare spirituală şi morală deosebită. De la început ne-am gîndit să promovăm muzica religioasă din satele făgărăşene, de aceea susţinem în continuare obiceiul principal pentru acest festival. La început, festivalul a fost gîndit ca şi un concurs, iar în momentul de faţă el se desfăşoară fără această titulatură. Toate corurile participante primesc diplome de participare şi premii" a spus primarul Ioani Florin.

Pentru cei care nu cunosc termenul, priceasna este o cântare executată la slujba liturghiei ortodoxe în timpul împărtășirii preotului sau, prin generalizare, a credincioșilor. Mai poartă numele de ,,Cântare mănăstirească”. Textele pricesnelor mai vechi provin din poezii populare cu autori anonimi, iar celor mai noi din poezii religioase cărora, de regulă, li se cunosc autorii.


   Conform regulamentului, la ediţia din acest an a Festivalului ,,Buna Vestire” fiecare cor participant a prezentat câte două cîntări religioase dintre care una trebuia să fie o priceasnă arhaică specifică satului participant.

Au participat Corul din Beclean, Corul Parohiei Făgăraş Seminar cu hramul ,,Sfîntul Ioan Evanghelistul" cu 10 membrii, Corul bisericii ortodoxe ,,Sfîntul Teodor Tiron" din Sîmbăta de Sus, Corul bisericii ortodoxe Sfînta Paraschieva din Victoria , Corul bisericii ortodoxe ,,Sfîntul Ilie" din Victoria, Corul bisericii ortodoxe ,,Buna Vestire" din Viştea de Sus, Corul bisericii ortodoxe ,,Adormirea Maicii Domnului" din Arpaşu de Sus, Corul bisericii ortodoxe ,,Adormirea Maicii Domnului" din Lisa, Corul bisericii ortodoxe ,,Înălţarea Domnului" din Viştea de Jos, Corul bisericii ortodoxe ,,Adormirea Maicii Domnului" din Drăguş, Corul bisericii ortodoxe ,,Teodor Stratival" din localitatea Vâlcele, judeţul Covasna, Corul de la Catedrala ,,Sfîntul Ioan Botezătorul" (format din 22 de persoane) şi Corul bisericii ortodoxe din Gura Râului.

Comentarii

Ultimă oră