Sari la conținut

Festival de animaţie la Braşov în Piața Sfatului

festival-de-animatie-la-brasov-in-piata-sfatului

Filme de Oscar vor fi proiectate la prima ediţie a Anim’est Braşov. Asociaţia culturală ESTE’N’EST organizează în perioada 22-25 mai prima ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est la Braşov. Open Air Piața Sfatului – piaţa centrală a oraşului, precum şi Sala Patria a Filarmonicii Braşov, reamenajată de curând, devin locaţiile gazdă a celui mai important festival de film de animaţie din România, scrie bizbrasov.ro. Prima ediţie a Anim’est Braşov va aduce cele mai de succes filme proiectate la Anim’est Bucureşti recent. Nici cei mai tineri cinefili nu sunt neglijaţi, secţiunea Minimest le-a pregătit o serie de surprize. Printre titlurile hit programate pentru Braşov fac parte „Ernest et Célestine” (r. Stéphane Aubier Vincent Patar şi Benjamin Renner) recompensat cu premiul César pentru Cel mai bun film de animație în 2013, nominalizat la Oscar în 2014 şi câştigătorul Marelui Premiu la Annecy anul trecut. Un film 2D care îi va unge pe suflet pe fanii animației old school cu un vizual fidel stilului ilustrațiilor seriei de cărți și cu personaje adorabile ce par desenate în acuarelă. Célestine este o șoricică de la orfelinat, unde învață constant să se teamă de urși, inamicul numărul unu al speciei ei, dar ajunge să se împrietenească fix cu unul dintre ei, muzicianul Ernest – un uriaș blând cu vocea actorului Lambert Wilson („Martix Reloaded”, „Of Gods and Men”).

CITEȘTE MAI MULTE PE: bizbrasov.ro

Comentarii

Ultimă oră