Sari la conținut

FC Braşov, performanţă frumoasă, cu bani puţini!

fc-brasov-performanta-frumoasa-cu-bani-putini-

FC Braşov a terminat cel mai bun sezon din ultimii 10 ani: clasare pe poziţia a şaptea, la finalul stagiunii 2012-2013 a Ligii 1. Stegarii au depăşit în clasament ultimele două campioane ale ţării, CFR Cluj şi Oţelul Galaţi. Rapid, un alt nume greu al campionatului, a încheiat de asemenea sezonul în spatele galben-negrilor. După jocul de marţi seara cu Steaua şi pînă în 17 iunie 2013, jucătorii au primit o binemeritatată vacanţă. Sezonul 2013-2014 al Ligii 1 va debuta în data de 20 iulie 2013.
Szabo, un antrenor mulţumit! FC Braşov şi-a găsit liniştea în acest sezon, odată cu instalarea lui Adrian Szabo în funcţia de antrenor principal. Nemulţumit de evoluţia echipei sub comanda lui Ionuţ Badea şi apoi a lui Sorin Cârţu, patronul Ioan Neculaie s-a decis să meargă pe o variantă… de-a casei, cu costuri minime! La final de stagiune, Szabo s-a declarat mulţumit de cum au decurs lucrurile de când a venit la echipă. „Cred că am avut un sezon reușit. Jocul a fost, per ansamblu, unul care ne-a mulțumit. Au fost și momente mai grele, dar, când îți îndeplinești obiectivul, aceste lucruri se trec cu vederea. Cu certitudine, s-au pus bazele unei echipe pentru viitor. Ar fi extraordinar să continuăm cu o stabilitate în ceea ce privește nucleul de bază”, a declarat Szabo.
Mişcări de trupe peste vară. Până la reunirea lotului, în data de 17 iunie, oficialii stegarilor se vor ocupa de lista jucătorilor care vor fi aduşi sub Tâmpa. Cu siguranţă, aceasta va cuprinde un fundaş dreapta (spaniolul Velajos va semna cel mai probabil cu CFR Cluj), un atacant în locul lui Paul Batin (căruia îi expiră împrumutul de la CFR Cluj), dar şi o dublură de mijlocaş ofensiv, pe postul lui Davide Dias.
Vin banii pentru salarii! Jucătorii de la FC Braşov au încheiat sezonul 2012-2013, peste aşteptările multora: locul 7, cu un total de 51 de puncte, cea mai bună performanţă de când echipa a revenit în Liga 1. Neplătiţi din luna ianuarie, stegarii vor fi aduşi cu banii la zi, după ce  sumele din drepturile de televizare vor intra în contul clubului. „I-am plătit pe toți, până în ianuarie. Acum, urmează să plătim și restul lunilor și cu drepturile de televizare vom ajunge până la iunie. Cred că majoritatea echipelor au restanțe de trei-patru luni”, a declarat Ioan Neculaie, în cadrul emisiunii „Fotbal Club”, de la Digi Sport 1. În anii trecuţi, când la cârma echipei erau Dinu Gheorghe – preşedinte şi Răzvan Lucescu-antrenor principal, performanţele obţinute au fost sub ceea ce a realizat acum principalul Adrian Szabo. Neculaie spune că diferenţa de bugete din cele două perioade nu poate fi comparată. „Răzvan Lucescu și Dinu Gheorghe erau mai scumpi, chiar foarte scumpi. Acum, am redus cheltuielile, avem salarii modeste. Dacă, prin rezultate, ajungem pe locuri fruntașe, au bonusuri importante”, a adăugat pa­tro­nul de la FC Brașov.
Patru stegari, în echipa etapei 33! Evoluţiile bune şi foarte bune ale stegarilor din ultima perioadă nu aveau cum să treacă neobservate. Astfel, cotidianul Gazeta Sporturilor a „făcut“ loc la patru jucători de la FC Braşov în echipa ideală a etapei cu numărul 33, etapă în care galben-negrii au dispus cu 4-1 de Gloria Bistriţa. Aceştia sunt: Ricardo Machado ( a marcat un gol +88% pase precise), Cristi Ionescu (79% acţiuni reuşite, 81% pase precise), Rareş Enceanu (a marcat două goluri +81% pase precise) şi Mugurel Buga (a marcat un gol + 83% pase precise). Portarul Andrei Marinescu a fost şi el inclus pe lista echipei etapei, dar a rezervelor.

Comentarii

Ultimă oră