5 unităţi farmaceutice au program non-stop, alte 4 vor funcţiona după program scurt

  În Vinerea Mare, prima şi a doua zi de Paşte, dar şi în 1 Mai 2019 (zile libere, nelucrătoare pentru majoritatea salariaților), în municipiul Braşov vor fi deschise non-stop patru farmacii. Este vorba despre Ecofarmacia (de pe Iuliu Maniu 68), Farmacom 44 (de pe Uranus 44), Farmacom 68 (din B-dul Griviţei nr. 67) şi Dona (din 13 Decembrie 117).

  O altă farmacie deschisă non-stop mai este în judeţ, la Făgăraş – Catena (din str. B-dul Unirii 6B).

  Deschisă până aproape de miezul nopţii va fi şi farmacia Aurofarm - Braşov, Republicii nr. 27, care va avea program între 10.00 – 22.00.

  Tot în municipiu, în cele patru zile libere, deschisă va mai fi şi farmacia Malva, din str. B.P. Haşdeu, între 8.00 – 20.00, în 26 şi 29 aprilie 2019, respectiv 9.00 – 18.00, în prima zi de Paşte şi 1 Mai 2019.

 Locuitorii din Predeal vor avea şi ei o farmacie deschisă, în aceste zile, însă cu program scurt, între 9.00 şi 15.00. Este vorba despre farmacia Asclepyos (din Intrarea Gării nr. 11).

 Şi localnicii din Feldioada vor avea o farmacie deschisă în cele patru zile de minivacanță, dar cu program scurt, de la 8.00 – 14.00 –Farmacia Melissa (din str. Octavian Goga 88).

     În a doua zi de Paşte şi în 30 aprilie 2019, majoritatea farmaciilor vor avea program cu publicul, cele mai multe, însă, cu program scurt.

      Din 2 mai 2019, toate unitățile farmaceutice vor reveni la programul normal.