Avocatul lui Michael Schumacher a oferit noi detalii despre starea de sănătate a fostului mare campion mondial de Formula 1, care în urmă cu mai bine de o mie de zile a suferit un accident grav pe o pârtie de schi din Franţa.

Felix Damm a afirmat că starea de sănătate a lui Schumacher este în continuare gravă, iar acesta nu poate sta în picioare nici măcar ajutat.

"Michael Schumacher nu poate să meargă. Nici măcar nu se poate ridica, chiar dacă este ajutat de oamenii care au grijă de el", a spus Felix Damm pentru Sportal.

Ziarul german Bunte scria anul trecut că Schumacher da semne majore de însănătoşire, dar familia fostului sportiv a dat în judecată publicaţia şi a negat informaţiile.

Procesul a ajuns astfel la al doilea termen, unde Felix Damm a afirmat din nou că starea de sănătate a lui Schumacher nu s-a schimbat, scrie gandul.info.