Făgărășenii vor avea parte de o vară plină de evenimente. Municipiul Făgăraș va fi gazda mai multor festivaluri, concerte sau concursuri desfășurate atât la porțile Cetății Făgăraș, cât și în centrul orașului. Iar luna iulie abundă în astfel de evenimente.

    Autoritățile locale, dar și reprezentanii instituțiilor subordinate administrației locale au pregătit pentru această vară o serie de evenimente menite să alunge monotonia din oraș și să creeze o atmosferă plăcută în această vară. În luna iulie, în fiecare week-end, făgărășenii vor avea prilejuri de distracție și de petrecere a timpului liber într-un mod plăcut.

   Distracția debutează chiar de joi, 6 iulie 2017 și este de această dată dedicată în special bărbaților. „Caravana 12 Bergenbier” poposește la Cetatea Făgăraș, de la ora 14.00.

    Apoi, vineri, 7 iulie 2017, făgărășenii sunt așteptați la Festivalul Internațional de Folclor „Garofița Pietrei Craiului“, eveniment care promovează tradițiile și diversitatea culturală, oferind publicului o experiență multiculturală unică. Spectacolul va avea loc în Piața Republicii, începând cu ora 18:00.

    Ediția din acest an celebrează 11 ani de diversitate culturală, reunind ansambluri de dansuri românești, minorități și comunități naționale (maghiară, germană) și ansambluri internaționale din Polonia (Folk Dance Group „Poznan”), Grecia (Ansamblul „Silogos Thrakon Komotinis”), Serbia (Ansamblul „KUD Prvi Partizan”), Bosnia-Hertegovina („Ansambl Tenelija”) și Bulgaria (Ansamblul „Vidin”). Încă de la primele ediții, Festivalul Internațional de Folclor „Garofița Pietrei Craiului“, s-a dorit a fi un festival itinerant, care să promoveze în zone importante ale județului cultura tradițională a tarilor participante, dar și „zestrea” neamului nostru, folclorul fiind cel mai bun element de integrare, de relaționare între popoare, etnii, regiuni și localități.


  Sâmbătă, 8 iulie 2017 va avea loc Trofeul Cetatea Făgărașului, ediția a treia, un concurs de îndemânare auto.

   Aflat la cea de-a șaptea ediție și pentru al treilea an consecutiv, la Făgărș, în zona Centrul Vechi, cu start la ora 10:30, concursul se adresează tuturor pasionaților de automobilism, posesorilor de automobile de serie și de competiție.

  Gazda evenimentului, Primăria Municipiului Făgăraș, puternic implicată în organizarea acestei competiții, alături de „GT Auto Club Sportiv” și ACR, asigură toate condițiile de concurs, atât pentru piloții făgărășeni, cât și pentru cei veniți din toată țara.

   Iubitorii de senzații tari și amatorii de adrenalină vor putea urmări zeci de mașini special pregătite pentru competiții auto, executând manevre de mare precizie și finețe printre jaloane, într-un ritm nebun, totul contracronometru. Pentru a-și dovedi îndemânarea, piloții vor trebui să străbată traseul de concurs stabilit fără greșeală, contracronometru. Sunt invitați să se înscrie atât piloți experimentați, posesori de automobile de competiție, cât și șoferi amatori cu mașini de stradă, care vor să își pună la încercare reflexele și abilitatea la volan. Sunt bine-veniți tinerii peste 10 ani și șoferițele – care beneficiază de grupe de concurs speciale. La finalul competiției, vor fi desemnați și premiați, primii trei clasați pe grupe și clase, astfel:

 Grupa Debutanți (D) Clasa D1 – cu puterea până la 100 CP, Clasa D2 – cu puterea între 100 și 150 CP 2. Grupa Juniori (J) Clasa J1 – cu vârsta între 10 și 14 ani, Clasa J2 – cu vârsta între 14 și 18 ani

    Grupa Avansați (A) Clasa A1 – automobile cu cilindreea nominală până la 1600 cmc, Clasa A2 – automobile cu cilindreea nominală între 1600 și 2000 cmc, Clasa A3 – automobile cu cilindreea nominală între 2000 și 3000 cmc, Clasa A4 – automobile cu cilindreea nominală peste 3000 cmc

    Grupa Femina (F) Grupă unică rezervată concurentelor de sex feminin

    Grupa Modificate (M) – automobile modificate (caroserii ușurate substanțial, scurtate, alte motorizări, etc.).

     De asemenea, se vor premia primii trei clasati Open, echipe și Cel mai bun timp al zilei.

 Totodată, câștigătorii vor fi răsplătiți cu diplome, cupe, premii, vinuri spumante, înghețată și service de roți gratuit pentru toți piloții participanți în concurs.

   Scopul evenimentului este atragerea pasionaților de automobilism, a posesorilor de automobile de serie sau de competiție, formarea și dezvoltatea abilităților specifice automobilismului. Pentru înscrieri în concurs și alte informații legate de IAC, fiecare iubitor de automobilism are la dispoziție pagina de web www.gtautoclub.ro.

    Duminică 9 iulie 2017 va avea loc spectacolul folcloric suținut de: Eugen Pistol, Iulia Maier, Costi Dumitru, Mădălina Mureșan, Ansamblul Folcloric „Făeragul”, Diana Beldean, Georgiana Pătrînjel, Alicia Călin și invitații lor.


  În perioada 14-16 iulie 2017 la Făgăraș se va organiza un nou eveniment. Este vorba despre prima ediție a festivalului Summer Fest. Pe scena ce va fi amplasată în parcarea stadionului municipal vor urca formații pop rock, folk, interpreți de muzică populară, teatru.


   Evenimentele nu se opresc aici. Cetatea Făgărașului va fi loc de bătălie sâmbătă, 15 iulie 2017 în cadrul concursului Patrula Airsoft România.

 Evenimentul este organizat de Clubul Sportuv de Airsoft Brașov, în colaborare cu Primăria Municipiului Făgăraș.

   Patrula Airsoft este un concurs între echipe de jucători airsoft. În cadrul concursului desfășurat la Cetatea Făgărașului, concurenții vor avea de trecut mai multe probe cuantificate în funcție de dificultate, cu un anumit punctaj fiecare. Concursul se va desfasura pe toata perioada zilei de sâmbătă 15 iulie 2017, echipele intrând pe traseu la intervale de 30-40 de minute. Concurenții vor avea de trecut mai multe probe cuantificate, în funcție de dificultate, cu un anumit punctaj fiecare. Pe tot parcusul traseului echipele vor fi însoțite de arbitrii care vor cronometra și puncta fiecare atelier în parte urmând ca la final să se stabilească cine sunt câștigătorii. Se vor premia atât ocupanții locurilor 1, 2 și 3 cât și cel mai bun comandant, medic, lunetist, grenadier, navigator sau pușcaș.

  Pentru ca potențialii concurenți să se familiarizeze cu acest sport, pe tot parcursul zilei, va fi deschis un atelier de tir gratuit deservit de jucători de airsoft experimentați. Aici se pot executa trageri cu diverse tipuri de replici în diverse modele de ținte și se pot afla detalii despre armele reale de tip M4, AK 47, SVD etc. În aceași zonă se va organiza și un concurs pentru amatori.


    Sâmbătă, 22 iulie 2017, Cetatea Făgărașului va fi gazda evenimentului organizat de Proud To Be Romanian. Muzică medievală live, concerte, expoziții de pictură, dar și multe alte surprize au pregătit organizatorii pentru această dată.


    În perioada 28-30 iulie 2017, Făgărașul va fi gazda unui nou festival intitulat Murmur Festival. Este vorba despre un eveniment organizat la Cetatea Făgăraș, timp de un week-end, eveniment care va aduce laolaltă muzică electronică și live, workshop-uri tradiționale, costume și decorații autentice, spații amenajate special pentru artiști și concepte unice.

  „Monocord, agenția specializată în evenimente de muzică electronică, a anunțat un nou concept și eveniment pentru vara anului 2017. Născut din dorința de a susține tradițiile și istoria locală, agenția organizează un festival într-una dintre cele mai spectaculoase locații din România: Cetatea Făgărașului.

   Monocord își propune să valorifice potențialul acestei zone prin organizarea unui festival ce va avea loc între 28 și 30 Iulie 2017 și care va combina autenticitatea spațiului cu o abordare modernă. Festivalul Murmur va aduce laolaltă muzica electronică și live, workshop-uri tradiționale, costume și decorații autentice, spații amenajate special pentru artiști și concepte unice. Artizani locali vor putea să redea viață artei lor tradiționale, în timp ce decorul, moda și proiecțiile se vor axa în jurul tematicii autenticității moderne. Toate aceste elemente vor reda viața acestei locații inedite, oferind turiștilor și localnicilor șansa de a se bucura de muzică bună, un peisaj incredibil și o locație autentică. Murmur Festival va reuni 3 scene în locații inedite ale cetății, muzică live, electronică, rock și hip-hop oferită de primii artiști deja confirmați: The Kryptonite Sparks, Cred Ca Sunt Extraterestru, Mr. Jurjak, Danaga, Toulouse Lautrec, Satellites, Next Ex, Dex, Baiatu de la parter, Ada Kaleh, Suciu, Charlie, Jay Bliss, Kike Mayor, Viktor Udvari, Mihai Pol, Radu Mirica, Toygun, De La Munte.

   Mai multe informații despre bilete, line-up-ul complet și orarul festivalului sunt anunțate pe pagina Facebook (https://www.facebook.com/murmurfestival/) a evenimentului și pe website-ul Murmur (http://murmurfestival.com/).“ se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.


 Și cel mai așteptat eveniment ,,Zilele Cetății Făgăraș“ se va desfășura în perioada 17-20 august 2017.