Sari la conținut

Compania Naţională a Uraniului mai construieşte două fabrici la Feldioara: una de preparare a minereurilor uranifere şi una de rafinare a concentratelor tehnice de uraniu.

În prezent, sucursala Feldioara a Companiei Naţionale de Uraniu are 600 de angajaţi şi desfăşoară activităţi de prepararea/prelucrarea şi concentrarea minereurilor uranifere şi de rafinare a concentratelor tehnice uranifere în vederea realizării pulberii sinterizabile de UO2 - materie primă pentru fabricarea combustibilului nuclear necesar la Centrala Nuclearo-electrică Cernavodă.
Nu se vor face angajări. Compania nu va angaja personal nou la cele două uzine care se vor construi, acestea urmând să fie deservite de personalul existent. „În trimestrul IV 2011, studiile de fezabilitate pentru cele două uzine vor fi avizate şi înaintate spre aprobare Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. După avizarea şi aprobarea studiilor de fezabilitate se va trece la elaborarea proiectelor tehnice. Demararea lucrărilor de amenajare şi execuţie a obiectivelor de investiţii este condiţionată de nivelul fondurilor ce vor fi alocate”, se mai arată pe site-ul companiei.
100 de tone de uraniu pe an. Potrivit site-ului companiei, uzina de prelucrare a minereurilor uranifere, în structură modulară, va fi amplasată în Feldioara din următoarele motive - „se reduc cheltuielile cu transportul minereului, se gestionează mai eficient şi ecologic sterilul rezultat atât din exploatare, cât şi din activitatea de preparare prin rambleerea acestuia în spaţiile exploatate, se reduc semnificativ cheltuielile de ecologizare postînchidere”.
Investiţia va avea o capacitate anuală de prelucrare proiectată de 100 tone de uraniu în minereu/an şi are ca scop creşterea randamentului de extracţie şi scăderea costurilor de procesare datorată introducerii în fluxul de producţie a metodei de extracţie prin leşiere acidă şi utilizarea echipamentelor şi instalaţiilor performante de ultimă generaţie apărute în domeniul nuclear.
Combustibilul pentru Cernavodă se va face la Braşov. Investiţia în uzina de rafinare a concentratelor tehnice de uraniu vizează o capacitate proiectată de 600 de tone de uraniu. Uzina va rafina concentrate provenite atât din import, cât şi din producţia internă, pentru asigurarea combustibilului nuclear necesar Unităţilor 1 – 4 de la Cernavodă pe toată durata lor de viaţă.

Comentarii

Ultimă oră