Sari la conținut

Expoziție tradițională la Castelul Bran - „Sărbătoarea Paştelui în satul Mateiaş”

expozitie-traditionala-la-castelul-bran-sarbatoarea-pastelui-in-satul-mateias

Centrul Cultural „Reduta” prin Serviciul Cultură Tradiţională şi Castelul Bran vă invită sâmbătă, 8 aprilie 2017, începând cu ora 12:00, la vernisajul Expoziţiei „Sărbătoarea Paştelui în satul Mateiaş”, la Castelul Bran.

Din punct de vedere al artei populare și folclorului, satul Mateiaș este așezat în punctul de confluență a trei zone etnografice: Țara Oltului, Țara Bârsei și Valea Târnavelor. Datorită influenței lor, s-a format aici o subzonă distinctă, din toate punctele de vedere.

Astfel, în obiceiuri există influența Făgărașului, în piese de ornament, podoabe, influența Țării Bârsei, iar în îmbrăcăminte, sunt multe asemănări cu portul de pe Târnave. Situat mai departe de centrele urbane, oamenii ocupându-se mai mult cu păstoritul decât cu agricultura, Mateiaşul şi-a conservat bine portul şi obiceiurile.


   Expoziţia care va fi deschisă publicului până în 23 aprilie, cuprinde trei secţiuni - reconstituirea unui interior ţărănesc din satul Mateiaş, colecţia de costume populare din zona etnografică Valea Târnavelor aparţinând lui Gabriel Boriceanu şi o expoziţie de fotografie.

Sâmbătă, 8 aprilie 2017, cu ocazia vernisajului, o parte dintre locuitorii satului Mateiaş vor reconstitui „Jocu’ Mare”, un obicei care are loc din cele mai vechi timpuri la Mateiaș, în ziua de Paşti.


  Expoziția este găzduită de Castelul Bran și va fi deschisă până pe 23 aprilie 2017
  Vernisajul are loc sâmbătă, 8 aprilie 2017, între orele 12:00 și 13:00
  Intrarea este gratuită

Comentarii

Ultimă oră