Ziua Unirii a fost sărbătorită la Muzeul Primei Şcoli Româneşti printr-o expoziţie dedicată evenimentului. Preotul profesor Vasile Oltean a reuşit să strângă documente extrem de rare şi de o valoare inestimabilă legate de Unirea Principatelor, pe care le-a expus pentru vizitatori.

    Expoziţia are patru secţiuni, câte una dedicată fiecăreia din cele trei regiuni istorice ale României şi a patra cu documente legate de Alexandru Ioan Cuza, domnitorul în jurul căruia s-a înfăptuit Unirea din 24 Ianuarie 1859.

    Vasile Oltean, curatorul expoziţie, a explicat că toate piesele se leagă de relaţia pe care Braşovul a avut-o cu Moldova şi Muntenia de-a lungul tuturor timpurilor, din vremea dacică, trecând prin momentele Mihai Viteazu, Independenţă, Cuza, Primul Război Mondial şi Marea Unire din 1918.

    Printre documentele legate de Alexandru Ioan Cuza se numără şi câteva cântece compuse pentru domnitor, în manuscrise originale.

    „Braşovenii i-au oferit cuvenitul respect pentru că „numai” trei caiete folclorice se găsesc la noi cu cântece dedicate lui Cuza”, a explicat profesorul Vasile Oltean.

    O piesă extrem de rară este şi o fotografie în care domnitorul apare alături de soţia sa.

   Cei care trec pragul expoziţiei pot vedea însă multe documente importante ale epocii şi pot afla multe amănunte interesante despre naşterea statului român.

    „Tot ce avem aici se leagă de relaţia pe care Braşovul a avut-o cu Moldova şi Muntenia de-a lungul tuturor timpurilor, chiar dacă ar fi să pornim din vremea dacică, chiar dacă ar fi să ne oprim în momentul Mihai Viteazul, la Independenţă, la Primul Război Mondial, la Marea Unire din 1918, fireşte că un capitol care se înscrie perfect în acest subiect este dedicat lui Cuza”, a declarat Vasile Oltean, curatorul expoziţie.

    În plus, de Ziua Unirii, Vasile Oltean a lansat cartea „Junii Braşovului”, una din cele 5 cărţi pe care preotul profesor braşovean le-a oferit publicului luna aceasta.