Exporturile firmelor brașovene au urcat în primele două luni ale acestui an cu 9,3%, la 431,193 milioane de euro, în timp ce importurile au avansat cu 13,7%, până la 395,073 milioane de euro. În aceste condiții, excedentul comercial a scăzut de la 46,907 milioane de euro la 36,120 milioane de euro, arată datele Direcției Județene de Statistică Brașov.
       Brașovul se află pe primul loc în cadrul Regiunii Centru atât la exporturi, cât șI la importuri, cu o pondere de 35,3% șI, respectiv, 38,3%. Pe fluxul de exporturi, Brașovul este urmat de Sibiu (31,9%), Alba (13,6%), Mureş (10,9%), Covasna (4,5%) și Harghita (3,8%), în timp ce la importuri duntem urmați de Sibiu (29,4%), Mureş (15,4%), Alba (8,3%), Harghita (4,5%) şi Covasna (4,1%).
La nivel național, Brașovul este pe locul patru după volumul exporturilor (realizând 5,0% din exporturile la nivel naţional), după judeţele Argeş (9,7%), Timiş (9,1%), Arad (5,8%). În ceea ce privește importurile, Brașovul este pe locul 6 (realizând 4,3% din importurile la nivel naţional), după judeţele Ilfov (7,1%), Argeş (7,0%), Timiş (6,9%), Arad (4,4%), Prahova (4,3%).
     Ponderea principală în structura pe produse a exporturilor din judeţul Braşov o deţin maşinile, aparatele şi echipamentele electrice, aparatele de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile (33,1%) şi mijloacele de transport (29,2%). La import, ponderea principală în structura pe produse o deţin maşinile, aparatele şi echipamente electrice, aparatele de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imagini (31,8%) urmate de produse ale industriei chimice şi ale industriilor conexe (13,9%) şi de metale comune şi articole din acestea (13,5%), scrie bizbrasov.ro.