Sari la conținut
exercitiu-militar-international-la-cincu

Aproximativ 1.800 de militari români şi străini, cu 250 de mijloace tehnice, participă la exerciţiul multinaţional SCORPIONS FURY 18 (SCFY18) ce se desfăşoară, în perioada 5-16 noiembrie 2018, în Centrul Naţional de Instruire Întrunită din localitatea Cincu, judeţul Braşov.

SCFY18 are ca obiectiv evaluarea capacităţii Comandamentului Brigăzii Multinaţionale Sud-Est de a-şi îndeplini misiunea încredinţată – prin exerciţii de comandament asistat de calculator, exerciţii de antrenament în teren şi exerciţii tactice cu trageri de luptă – în scopul declarării capabilităţii finale a acestuia.

La exerciţiu participă militari români şi străini din Comandamentul Forţelor Terestre Aliate (Izmir, Turcia), Statul Major al Forţelor Terestre, Divizia Multinaţională Sud-Est, Centrul Naţional de Instruire Întrunită, unităţile subordonate Brigăzii Multinaţionale Sud-Est (Batalionul 20 Infanterie, Batalionul 22 Infanterie, Batalionul 26 Infanterie, Batalionul 325 Artilerie, Batalionul 205 Apărare Antiaeriană, Batalionul 116 Sprijin Logistic, Contingentul Militar Polonez), precum şi din structurile afiliate pe timpul exerciţiului (Batalionul 38 Mecanizat din Bulgaria, Regimentul 6 Cavalerie din Italia şi Batalionul 2 Pandur din Portugalia).

Comandamentul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est de la Craiova are misiunea de a asigura comanda şi controlul unei operaţii NATO de tip Articol 5 – Apărare colectivă, de nivel brigadă, pentru a contribui la securitatea teritorială şi a populaţiei pe Flancul de Sud-Est al Alianţei.

Comentarii

Ultimă oră