Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţă Braşov a organizat o amplă simulare de cutremur urmată de incendiu la un centru comercial.  S-a intervenit cu zeci de autospeciale şi ambulanţe,  230 de persoane au fost evacuate iar la exerciţiu au participat şi echipe de salvamontişti din Codlea, Braşov şi Râşnov dar şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Râşnov.  Conform scenariului exerciţiului, după producerea unui cutremur în zona Vrancea, un mall a fost cuprins şi de un incendiu în urma căruia mai mulţi clienţi şi comerciaţi au avut de suferit. S-a trecut la evacuarea acestora pe ieşirile de urgenţă. Unii dintre ei au fost salvaţi de la înălţime fie de salvamontişti, fie de  pompieri cu ajutorul autoscării, fiind blocaţi pe terase, ori la etajele superioare ale centrului comercial. „Practic, am pus în aplicare Planul Roşu al judeţului, am intervenit în acest exerciţiu cu 15 autospeciale de descarcerare şi autoscări mecanice şi cu 9 ambulanţe pentru preluarea victimelor. Am evacuat tot acest magazin în jur de 230 de persoane, exerciţiul a decurs în bune condiţiuni” a declarat  colonel Stelian Rechiţean, șeful ISU Braşov.