Sari la conținut

EXCLUSIV: 17 dosare penale, la doar 17 ani, în Tărlungeni

exclusiv-17-dosare-penale-la-doar-17-ani-in-tarlungeni

Acesta este adevărul crunt în cazul unui tânăr din comuna Tărlungeni. Băiatul, client al poliţiştilor încă din 2011, are la activ nu mai puţin de 17 dosare penale. Până la vârsta de 14 ani, potrivit legislaţiei, copilul nu a răspuns penal. În urmă cu câteva săptămâni însă, s-a instituit măsura controlului judiciar într-un dosar în care inculpatul este anchetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul pentru Minori. Pentru că se află sub control judiciar, tânărul este obligat să se prezinte la Poliţie în baza unui program stabilit de anchetatori. Aşa s-a întâmplat şi la începutul acestei săptămânii. Băiatul s-a prezentat la sediul postului de Poliţie din Tărlungeni, a semnat potrivit procedurii, şi a plecat apoi, la furat. A sustras, spun procurorii, un acumulator auto pe care intenţiona să-l vândă. Nu a reuşit, a ajuns pe mâna procurorilor, iar judecătorul de drepturi şi libertăţi l-a arestat sub acuzaţia de furt calificat. Decizia a fost contestată, iar inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până când judecătorii vor emite o sentinţă definitivă.

Comentarii

Ultimă oră