Sari la conținut

Examene în toi la Direcţia Regională a Finanţelor Publice

Doi candidaţi pe loc la examenul Direcţii Regionale a Finanţelor Publice. Este vorba despre examenul pentru ocuparea funcţiilor de execuţie în cadrul noii Direcţii Regionale a Finanţelor Publice cu sediul la Braşov.

Instituţiei îi sunt arondate alte 5 judeţe. Proba scrisă este programată vineri, 23 august, iar cea orală două zile mai târziu. Reorganizarea pe regiuni a ANAF s-a realizat ca urmare a fuziunii prin absorbţie şi preluării activităţilor Autorităţii Naţionale a Vămilor şi Gărzii Financiare. Pentru Regiunea Centru, sediul Regional al ANAF a fost stabilit la Braşov. Astfel, în judeţul nostru se organizează şi concursul pentru ocuparea posturilor vacante din judeţele subordonate Braşovului, Alba, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu. S-au înscris la testare angajaţii care au primit preavize în cadrul fostelor Direcţii Generale ale Finanţelor Publice din cele 5 judeţe vizate. Din Braşov, niciun funcţionar din domeniu n-a fost dat afară.
Varianta Corpului de rezervă al funcţionarilor publici. Potrivit directorului general al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov, Lucian Voinescu, spune că sunt doi candidaţi pe un loc. Cei care nu vor rămâne în sistem, în urma testării, au varianta de a trece în Corpul de rezervă al funcţionarilor publici. „Mai au posibilitatea de a opta pentru Antifraudă, unde se va organiza concurs în perioada următoare, sau la verificări pentru jocurile de noroc, astfel încât o parte cât mai mică din personal să fie disponibilizată”, a declarat ec. Lucian Voinescu – director general al Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov. Pentru desemnarea şefilor noii structuri din domeniul finanţelor se vor organiza concursuri pentru posturile de director general şi trezorier, iar pentru celelalte funcţii de conducere se va ţine cont de opţiuni. Dacă vor fi două persoane care doresc acelaşi post, abia atunci vor susţine testări. Procesul de reorganizare a ANAF trebuie finalizat în septembrie.

Comentarii

Ultimă oră