Sari la conținut

Emoții pentru absolvenţii claselor a VIII-a: a început „Evaluarea Naţională 2019”!

emotii-pentru-absolventii-claselor-a-viiia-a-inceput-evaluarea-nationala-2019

Absolvenţii claselor a VIII-a au susţinut, astăzi proba scrisă la Limba şi literatura română, în cadrul examenului de Evaluare Naţională 2019. Joi, 20 iunie 2019, se va desfăşura proba la Matematică, iar vineri, 21 iunie, este programată proba la Limba şi literatura maternă.

În județul nostru, prima probă a Evaluării Naționale 2019 s-a desfășurat fără probleme. Dintre cei 4.021 de absolvenți înscriși, au participat 3.849 (95%).

Primele rezultate vor fi comunicate marţi, 25 iunie 2019, până la ora 12:00 (în centrele de examen). Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 14:00 - 20:00. Rezultatele finale ale examenului de evaluare vor fi afişate sâmbătă, 29 iunie 2019.

Probele încep în fiecare zi de examen la ora 9:00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video. Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor şi instrumente de desen la proba de Matematică.


    Este interzisă introducerea în sălile examenului de evaluare ale unor obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).

Ministerul Educaţiei Naţionale pune la dispoziţia celor interesaţi o linie TELVERDE – 0800801100 - pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naţionale.


    Numărul este disponibil în perioada 18 - 20 iunie 2019, între orele 8:00 - 16:00, iar vineri, 21 iunie 2019, între orele 8:00 -14:00.

Evaluarea Naţională se desfăşoară, anual, într-o singură sesiune. Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a.


    În baza notei obţinute la evaluarea naţională, absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Comentarii

Ultimă oră