Sari la conținut

Emil Imre va fi premiat suplimentar cu 5.000 euro

emil-imre-va-fi-premiat-suplimentar-cu-5000-euro

Patinatorul român Emil Imre, care a câştigat o medalie de aur şi una de argint la short track la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) 2013, va primi suplimentar din partea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român 5000 euro, iar antrenoarea sa Maria Bogyo suma de 3000 euro.
Anunţul a fost făcut miercuri de Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR, la o conferinţă de presă care a avut loc la Poiana Braşov.

''În afară de premierea normală oferită de statul român, Emil Imre va primi suplimentar 5000 euro şi antrenoarea 3000 euro. Decizia a fost luată marţi de Octavian Morariu, preşedintele COSR. Suma acordată de statul român este 22 milioane lei vechi pentru medalia de aur şi 14 milioane de lei vechi pentru medalia argint'', a spus Ioan Dobrescu. În continuare, el a precizat că sportivul Emil Imre a beneficiat din partea COSR de un stagiu de pregătire în Coreea de Sud, acolo unde este o foarte puternică şcoală de short track.

Însuşi primul-ministru Victor Ponta l-a felicitat miercuri pe patinatorul Emil Imre pentru medaliile câştigate la FOTE. "'Vreau să îl felicit pe Emil Imre pentru aurul şi argintul câştigate la Festivalul Olimpic al Tineretului European. Medaliile sportivului nostru reprezintă o mare onoare adusă ţării noastre la această competiţie sportivă aflată încă în desfăşurare, dar şi un succes personal care ne dă speranţe pentru anii şi competiţiile următoare. România nu doar că organizează pe teritoriul său FOTE 2013, dar, prin performanţele lui Emil Imre, ţara noastră s-a înscris în lista ţărilor câştigătoare la această competiţie. Ca premier, dar şi ca iubitor al sportului, pot spune că sunt foarte mândru de reuşitele sale şi încrezător în evoluţiile tuturor tinerilor noştri sportivi înscrişi în celelalte competiţii', a afirmat premierul potrivit unui comunicat remis de Guvern

Comentarii

Ultimă oră