Sari la conținut

Ediție aniversară, cea cu numărul 30, a „Crosului 15 Noiembrie”

editie-aniversara-cea-cu-numarul-30-a-crosului-15-noiembrie-

Aproape 2.000 de atleţi, aşteptaţi la „Crosul 15 Noiembrie”. Competiţia se va desfăşura duminică, pe traseul urmat de braşoveni în timpul revoltei anticomuniste din 15 Noiembrie 1987!

Braşovul va găzdui duminică cea de-a 30-a ediţie a „Crosului 15 Noiembrie”, o competiţie sportivă prin care este marcată revolta anticomunistă a muncitorilor din Braşov, din 15 Noiembrie 1987.


   Evenimentul este organizat de Asociaţia Judeţeană de Atletism (AJA) Braşov, în parteneriat cu Asociaţia „15 Noiembrie 1987”, Consiliul Local Braşov (care a alocat fonduri pentru desfăşurarea cursei), Federaţia Română de Atletism, Consiliul Judeţean Braşov (care susţine financiar competiţia) şi Instituţia Prefectului Judeţul Braşov.


   Organizatorii au anunţat că la start sunt aşteptaţi între 1.400 şi 2.000 de alergători profesionişti sau amatori. De asemenea, anul acesta, fiind vorba de o ediţie aniversară, concurenţii nu vor achita taxa de înscriere.


  Primarul Braşovului, George Scripcaru a precizat că în acest an crosul nu se poate desfăşura în 15 noiembrie, având în vedere că ziua atât de importantă pentru brașoveni a picat vinerea, iar restricţiile de trafic nu ar fi oportune, așa că s-a decis organizarea crosului în duminica cea mai apropiată, adică pe 17 noiembrie 2019.

5 kilometri pentru toţi alergătorii


     Crosul „15 Noiembrie” este un concurs internaţional de atletism, omologat şi certificat IAAF-AIMS, la care participă atleţi de performanţă şi alergători amatori de toate vârstele. Traseul măsoară 5 kilometri şi va urma simbolic drumul parcurs de manifestanţii din 15 Noiembrie 1987.


   Startul se va da în interiorul parcului industrial SC Roman, exact din dreptul fostei Secţii 440, locul unde a izbucnit revolta anticomunistă din 1987.

După start, alergătorii vor trece de poarta uzinei de autocamioane şi vor alerga pe traseul Strada Poienelor – Calea Bucureşti – Spitalul Judeţean – Spitalul Astra – Intersecţia „Trei Alimentare” – Biserica de Lemn – Hidromecanica – Spitalul CFR – Sala Patria – Teatrul Sică Alexandrescu – Prefectură.

Lungimea totală a traseului este de 5 km, şi vor fi trei curse: feminină, masculină şi cursa populară (copii + familii), cu mențiunea că la această ultimă cursă, care are caracter participativ, timpul limită este de o oră (60 minute).


   În tradiţionala cursă de 5 kilometri (5K), atleţii amatori vor alerga împreună cu cei de performanţă. Primii la linia de start, ordonaţi de arbitru, vor fi atleţii de performanţă. În urma lor vor fi aşezaţi atleţii masters şi atleţii amatori.


   În „Cursa Populară”, copiii sub 14 ani şi familiile (minim un părinte plus un copil) vor alerga împreună pe aceeaşi distanţă, de 5 kilometri, dar vor avea timp limită de alergare de o oră.

Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Atletism Braşov, Silviu Prescorniţoiu, a anunţat că bugetul total al ediţiei din acest an a crosului este de 170.000 de lei, din care 68.700 au fost alocaţi de Consiliul Judeţean Braşov, 70.000 de lei de Consiliul Local Braşov, iar 30.000 de lei de la sponsori.


   Crosul «15 Noiembrie» este unul dintre evenimentele de tradiţie din Braşov, având valoare simbolică şi este una dintre cele mai importante competiţii sportive din judeţ.


   Ambasadorul concursului este Paula Ivan, campioană olimpică (1.500 metri) şi vicecampioană olimpică (3.000 metri) la Jocurile Olimpice de Vară de la Seul (Coreea de Sud), deţinătoare a recordului olimpic în proba de 1.500 metri (3 minute, 53 secunde şi 96 sutimi), performanţă ce datează de 31 de ani (1988).

Restricţiile de trafic pentru duminică, 17 noiembrie 2019:


- Orele 7.00-18.00: traficul va fi întrerupt pe Bulevardul Eroilor, zona Prefectură-Facultatea de Inginerie Mecanică-Modarom-staţia de taxiuri
- Orele 8.45-13.30: traficul va fi întrerupt pe segmentul Giratoriul str. Mureşenilor - Bulevardul Eroilor - str. Piaţa Teatrului
- Orele 10.30-13.30: traficul va fi întrerupt pe Bulevardul 15 Noiembrie, de la intersecţia cu str. Vlad Țepeş, coborând la Patria (intersecţia cu str. Castanilor), Tribunal şi până la Giratoriul din Centrul Civic (Camera de Comerţ)
- Orele 10.30-13.30: traficul va fi întrerupt pe sensul de mers spre Bucureşti pe Bulevardul 15 Noiembrie (Camera de Comerţ - „Trei Alimentare”) şi pe Calea Bucureşti.


   De asemenea, de sâmbătă, până duminică, vor fi închise parcările din zona Colegiul Naţional „Unirea” – Modarom, cea dinspre Aro a Bulevardului Eroilor.

....................................................................................................

Astăzi s-au împlinit 32 de ani de la revolta anticomunistă care a avut loc la Brașov, pe data de 15 noiembrie 1987. România și Brașovul comemorează 32 de ani de la represiunea sângeroasă a manifestaţiei anticomuniste de la Braşov. Mii de muncitori s-au revoltat atunci faţă de abuzurile regimului Ceauşescu. Protestatarii au luat cu asalt sediul Consiliului Judeţean PCR, au aruncat tablourile cu Nicolae Ceauşescu au distrus mobilier, telefoane, televizoare. Trupele speciale au intrat în forţă, iar cei care au participat la miting au fost torturaţi sălbatic în zilele următoare, fiind bătuţi cu pumnii, cu picioarele, cu scaune sau cu picioare de scaun. Mulți au primit apoi condamnări și și-au petrecut următorii ani deportați, departe de casa.

Pentru a reaminti de acea zi de 15 noiembrie de acum 32 de ani, la troița din zona Spitalului Județean au avut loc mai multe ceremonii de comemorare, la una dintre ele participând şi premierul Ludovic Orban.

Comentarii

Ultimă oră