Sari la conținut

Echipamentele pentru comunicaţiile sol-sol din cadrul Aeroportului Internaţional Braşov au fost livrate şi recepţionate

echipamentele-pentru-comunicatiile-solsol-din-cadrul-aeroportului-international-brasov-au-fost-livrate-si-receptionate

Echipamentele pentru comunicaţiile sol-sol din cadrul Aeroportului Internaţional Braşov au fost livrate şi recepţionate.

Membrii comisiei de recepţie din cadrul Consiliului Judeţean Braşov şi reprezentantul firmei furnizoare au semnat procesul-verbal de recepţie finală a acestor echipamente.

Prin intermediul echipamentelor de ultimă generaţie şi multifuncţionale va fi implementat un sistem profesional de radiocomunicaţii în sistem digital, complet funcţional, care va asigura comunicaţiile operative de date şi voce între personalul, care îşi desfăşoară activitatea în Dispeceratul Central, echipa managerială, turnul de control şi echipele mobile din teren specializate în intervenţii din punct de vedere operațional, tehnic și de securitate.


„Lucrăm pe mai multe planuri la realizarea şi funcţionalizarea Aeroportului Internaţional de la Ghimbav şi mă bucur că o parte importantă din tot ce înseamnă sistemele de comunicaţii pe care trebuie să le implementăm la aeroport, respectiv comunicaţiile sol-sol, este deja rezolvată. Firma care a furnizat echipamentele se va ocupa şi de instruirea personalului care urmează să le utilizele. În privinţa sistemului de comunicații sol-aer, care asigură legătura între turnul de control și aeronave, acesta va fi realizat în cadrul Serviciilor de Navigație Aeriană. Pentru siguranța zborurilor, cele două sisteme (sol-aer și sol-sol) nu trebuie să aibă interferențe. Tocmai de aceea, ne dorim să dotăm Aeroportul cu cele mai moderne şi mai fiabile echipamente”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea.

Comentarii

Ultimă oră