Începând de astăzi, la Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie Braşov va fi funcţional un video-fibrobronhoscop, dispozitiv medical ce permite realizarea unor investigaţii medicale de înaltă acurateţe. Echipamentul a fost cumpărat de puţin timp şi a fost instalat la Pavilionul 2 al Spitalului (Platoul tehnic).

    Potrivit managerului spitalului, dr. Dan Moraru, „investigaţia paraclinică efectuată cu ajutorul video-fibrobronhoscopului este foarte importantă pentru bolnavii cu afecţiuni respiratorii. Achiziţionarea unui astfel de echipament medical performant ne permite să-i ajutăm pe pacienţii pentru tratamentul pe care aceştia trebuie să îl urmeze. La fel de important este şi aspectul siguranţei pe care acest echipament medical îl conferă atât pentru personalul care efectuează această manevră, cât şi pentru pacienţi”.

 Video-fibrobronhoscopul permite ca manevra de endoscopie să fie mai sigură, reducându-se riscul infecţiilor asociate asistenţei medicale, iar biopsia şi brosajul efectuate prin intermediul acestei manevre se pot face în condiţii de siguranţă.

  De asemenea, prin această manevră se pot înregistra pe suport electronic sau pe hârtie fotografică rezultatele sugestive ale investigaţiei care pot fi înmânate pacientului, fiindu-i utile la alte consultaţii de specialitate.

    Totodată, pacienţii pot participa prin vizionare directă la momentul manevrei, crescând astfel satisfacţia lor prin faptul că vor înţelege fiecare manevră explicată de către medic (pacienţii vor vedea imaginile în timp real).