Sari la conținut

Duminică au loc „Lecturi în are liber”, la Biblioteca Judeţeană George Bariţiu

duminica-au-loc-lecturi-in-are-liber-la-biblioteca-judeteana-george-baritiu

Biblioteca Judeţeană „George Bariţiu” organizează o serie de evenimente ce presupun lectură în aer liber și animații cu diverse personaje istorice.

Duminică, 16 iulie 2017, între orele 11.00 -13.00 se va citi din literatura francofonă (pentru că tocmai a fost sărbătorită pe 14 iulie Ziua Națională a Franței) și va avea loc animaţie cu personajul istoric Maria Baiulescu. Reprezentanții Bibliotecii s-au pregătit cu autori francofoni pentru duminică, atunci când vom purta culorile francofoniei literare şi muzicale.

Iar pe 23 iulie 2017 se va citi din literatura contemporană română, fiind invitat scriitorul şi eseistul Caius Dobrescu.

Un mod placut de a ne petrece unele zile din sezonul estival, poate fi la bibliotecă, cu „Lecturi în aer liber”. Este iulie, e cald şi totul ne îmbie să ne petrecem timpul în aer liber, în mod plăcut. Sunt pregătite în cortul bibliotecii tot felul de surprize, întâlniri, animaţii, personaje istorice în costume de epocă, poveşti, romane, mistere, cu care se speră ca cititorii să fie provocați la lectura de vacanţa în hamac.

Suntem aşteptați aşadar duminică, 16 iulie 2017, în Livada Poştei, în curtea Casei Baiulescu (lângă Şcoala 6), între orele 11,00-13,00 să ne recreem citind literatură francofonă.

Comentarii

Ultimă oră