Sari la conținut

Duelul viorilor - Stradivarius sau Guarnieri la Braşov

duelul-viorilor-stradivarius-sau-guarnieri-la-brasov

Turneul Duelul Viorilor: Stradivarius versus Guarneri, ediţia a treia, debutează la Braşov. Astfel luni, 23 septembrie 2013, la ora 20.30, la Complexul Militar,  violoniştii Liviu Prunaru şi Gabriel Croitoru, arbitraţi de pianistul Horia Mihail vă invită la concert.


În program:


Lucrări de: Piotr Ilici Ceaikovski, Pablo de Sarasate, Saint-Saens, Nicolo Paganini, Manuel de Falla, Richard Wagner, Henry Wieniawski, etc.
Biletele se pot deja procura de la sediul Filarmonicii Braşov (str. Apollonia Hirscher, nr. 10 – lângă Centrul Cultural Reduta), agenţia de bilete, de luni până joi între orele 12 – 15 şi de la sala de concert începând cu ora 19.30. Preţul unui bilet este de 20 lei, indiferent de statut sau de locul în sală. Nu se fac rezervări!


Mii şi mii de spectatori au venit să asiste la cele două ediţii precedente ale turneului Duelul Viorilor: Stradivarius versus Guarneri şi au constatat că, atunci când arcuşele s-au încrucişat, rezultatul a fost unul atât de frumos şi melodios, sunetul atât de pur şi cristalin, măiestria celor doi violonişti atât de mare, încât practic iubitorii muzicii de calitate au fost singurii câştigători. Publicul a fost cel care a umplut până la refuz sălile, care peste tot a primit artiştii ca pe adevărate vedete şi tot el cel care şi-a dorit şi o a treia rundă.În consecinţă, organizatorii anunţă cea de-a treia ediţie a turneului naţional ”DUELUL VIORILOR”, care va avea loc între 23 septembrie şi 4 octombrie în 8 oraşe din România.


„Iniţial, în mintea mea Duelul viorilor a fost o joacă. Dar după o a doua ediţie în care aceiaşi eroi s-au lăsat atraşi în aventura unui turneu dens şi obositor de-a lungul şi de-a latul ţării, făcând săli de peste 1000 de locuri să pară neîncăpătoare, am ajuns să cred că joaca noastră de-a duelul a devenit serioasă. Iată că o a treia ediţie în toamna anului 2013 va avea loc în aceeaşi distribuţie, cu toate impedimentele care s-au ivit pe parcurs şi care, din fericire, au fost depăşite. Am început deja să fim imitaţi, copiaţi, să se inventeze false dueluri cu false viori celebre, ceea ce, mai departe de entuziasmul publicului, e o nouă dovada a faptului ca Duelul viorilor este un succes” declară Oltea Şerban-Pârâu, redactor şef al postului Radio România Cultural şi director artistic al Orchestrelor şi Corurilor Radio.

Despre arme şi combatanţi se ştiu deja destule, dar cea de-a treia bătălie din sălile de concert va fi consemnată astfel:

ARMELE :

Vioara Stradivarius „Pachoud” construită de celebrul lutier italian în 1694, instrument pus la dispoziţia lui Liviu Prunaru de vestita orchestră Royal Concertgebouw – Amsterdam.
Vioara Guarneri del Gesu „Catedrala”, datată 1731, instrument pe care a cântat nimeni altul decât George Enescu şi care este pusă la dispoziţia violonistului Gabriel Croitoru de Muzeul naţional ”George Enescu”, în patrimoniul căruia se află.


COMBATANŢII :

Liviu Prunaru, un artist de talie internaţională. I-a avut profesori pe Alberto Lysy (cu care a cântat pentru Papa Ioan Paul al II-lea « Dublul concert » de Bach) şi pe violonistul Yehudi Menuhin (fost elev al lui George Enescu). Este concert-maestrul celebrei orchestre Royal Concertgebouw Amsterdam, cotată drept una dintre cele mai bune din lume. Cariera sa solistică internaţională în plină ascensiune cuprinde colaborări cu cele mai importante orchestre din lume, precum London Philarmonic Orchestra, London Symphony Orchestra, Orchestre
National de Belgique, Orchestra Filarmonică din Atena ş.a. Un număr mare de premii internaţionale, participări la festivaluri şi înregistrări audio se adaugă palmaresului său.

Gabriel Croitoru, prof. univ. dr la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, solist-concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, al Filarmonicii « Paul Constantinescu » din Ploieşti şi membru al Cvartetului de Stat « Transilvan » - Cluj-Napoca. A cântat ca solist alături de importante orchestre europene, printre care orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Sevilla, Cannes ş.a. Distincţii de prestigiu obţinute stau dovadă a talentului violonistului român : Premiul al III-lea la Concursul « N. Paganini » - Genova (Italia), Premiul special al juriului la Concursul « Fritz Kreisler » - Viena (Austria), Premiul al II-lea la Concursul Internaţional « Zino Francescatti » - Aix-en Provence (Franţa) ş.a.

ARBITRUL :

Pianistul Horia Mihail, un muzician al cărui rafinament transpare din fiecare apariţie în concert sau recital, Horia Mihail este unul din cei mai apreciaţi pianişti români ai generaţiei sale. În calitatea sa de solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, Horia Mihail susţine numeroase concerte şi recitaluri pe scena Sălii Radio din Bucureşti, colaborează cu orchestre de profil din ţară, fiind totodată solist al Filarmonicii din Braşov, dar şi în turnee în ţară sau străinătate. De-a lungul timpului a susţinut peste 2000 de recitaluri şi concerte în 18 ţări, pe patru continente. În ultimii ani, Horia Mihail a susţinut mai multe proiecte naţionale de anvergură muzicale, solistice sau de muzică de cameră, cu impact cultural dar şi social precum Pianul călător (www.pianulcalator.ro), Flautul de aur (www.flautuldeaur.ro),  Vioara lui George Enescu la sate  (www.vioaraluienescu.ro) şi, bineînţeles Duelul viorilor  (www.duelulviorilor.ro).



Organizatori: Radio România Cultural şi Accendo. Proiectul cultural este  finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Comentarii

Ultimă oră