În această perioadă, pe raza localităţii Zărneşti sunt în desfăşurare mai multe lucrări de modernizare a unor drumuri orăşeneşti.

  „La acest moment vorbim de lucrări de modernizare a unui tronson din strada Gheorghe Barițiu. Lucrările presupun amenajarea trotuarelor, a părții carosabile dar și a unor locuri de parcare necesare cetățenilor care își fac piața duminica în această zonă și nu numai. Pentru a putea executa aceste lucrări, se va extinde rețeaua de canalizare a apelor menajere și pluviale de pe strada 1 Mai. Totodată, vom executa și lucrări de extindere a rețelei de canalizare a apelor menajere pe celălalt tronson al străzii Gheorghe Barițiu”, a explicat primarul zărneştean Lucian Igrişan.

  De asemenea, continuă lucrările de modernizare a drumului DC 50A, Zărnești-Plaiul Foii, prin așternerea stratului de uzură pe primul tronson în lungime de 4 km.