Un accident rutier a avut loc sâmbătă, în jurul orei 11.30, pe DN 1, între Timişu de Sus şi Predeal. Au fost implicate două autoturisme, iar două persoane au fost rănite, una dintre ele fiind transportată la spital.

Spre seară, un alt accident a avut loc în aceeași zonă. În jurul orei 21:30, un bărbat de 52 de ani, care se afla la volanul unui autovehicul, se grăbea pe drumul dintre Braşov şi Predeal, iar din cauza vitezei prea mari pentru condiţiile de drum, şoferul a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens într-o curbă, intrând în coliziune cu un alt autoturism, care circula regulamentar.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 52 ani, care a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.



Alcoolemie record pentru o șoferiță
 
După ce a sărbătorit Ziua Naţională, în noaptea de 1 spre 2 decembrie, la ora 1:30, o șoferiță s-a urcat la volan pe Bulevardul Libertăţii din Predeal.

Poliţiştii au oprit imediat maşina când au observat stilul neobişnuit de şofat al celei care se afla la volan. Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov, Gabriela Dinu, la testarea conducătoarei auto din punct de vedere al prezenţei alcoolul în aerul expirat, rezultatul a fost de 0,84 mg/l alcool pur.

În consecinţă, aceasta a fost condusă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cazul şoferiţei a fost constituit dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului, iar conducătoarei auto i-a fost reţinut permisul de conducere şi i s-a eliberat dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.