Sari la conținut

Donaţii pentru familia care trăieşte într-un vagon

donatii-pentru-familia-care-traieste-intrun-vagon-

După  ce v-am prezentat familia cu cinci copii care stau într-un vagon  vechi de lemn, am primit la redacţie nenumărate telefoane. Braşovenii au dorit să -i ajute   şi au donat,  în general, mâncare şi haine.  Ca să poată trece peste această iarnă, ar  trebui însă ca acoperişul vagonului să fie reparat, pentru a nu  mai ploua înăuntru,  dar şi  lemne pentru sobă.  MIXTV continuă să fie alături de această familie încercată şi îi va prezenta povestea într-un  reportaj amplu la emisiunea “Braşoveni pentru braşoveni” din acest weekend.
După ce au citit în ce condiţii locuiesc aceşti oameni, mai mulţi braşoveni au sărit în ajutorul lor. Când am trecut pe  la ei  să le lăsăm  pachetele  donate, i-am găsit puţin mai trişti faţă de prima vizită. Plouase mult,   pereţii camerei fetelor mai mari   erau uzi, iar curtea era plină de noroi.  “Cum a plouat, toată noaptea  a plouat peste tot. Şi s-a  udat tot tavanul” a spus Elena Acamenitoaie.
Pe lângă  reapararea  acoperişului, ei ar mai avea nevoie şi de lemne . Acum adună tot felul de resturi, cu gândul la  iarna care nu este prea departe. “Lemne de foc dacă s-ar putea ar fi foarte necesare, pentru că facem două focuri. Şi cum vine frigul acum ar fi foarte utile” a spus mama. “Cred că mai mult de a-ţi ajuta  aproapele nu poţi să te regăseşti ca om în această lume. Important este că într-o zi mohorîtă de toamnă am reuşit să aducem un pic de soare în sufletul acestor oameni” a spus un braşovean cu inimă mare.  
MIXTV continuă să fie alături de această familie încercată şi îi va prezenta povestea într-un  reportaj amplu la emisiunea “Braşoveni pentru braşoveni” din acest weekend.

Comentarii

Ultimă oră