Sari la conținut

DNA: Mai multe parohii şi mânăstiri au primit, ilegal, subvenţii APIA

dna-mai-multe-parohii-si-manastiri-au-primit-ilegal-subventii-apia

Parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava au primit ilegal subvenţii agricole, în condiţiile în care acestea nu desfăşurau activităţi agricole sau zootehnice, în 2012 şi 2013 fiind aprobate peste 400 de dosare, au declarat surse judiciare, citate de Mediafax. Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, într-un comunicat de presă, că miercuri au loc 13 percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Suceava şi Dâmboviţa, din care cinci sunt la sediile unor instituţii publice şi persoane juridice. Ancheta vizează 20 de persoane, printre care directorul general al APIA Bucureşti, consilieri de la APIA, medici veterinari de la

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava, un avocat, un preot, poliţişti şi fermieri, suspectaţi de acordarea ilegală de subvenţii pentru exploataţii agricole şi asociaţii zootehnice. Potrivit surselor citate, parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava au primit ilegal subvenţii, deşi acestea nu desfăşurau activităţi agricole sau zootehnice. Din documentele anchetatorilor rezultă că în anul 2012 au fost aprobate 193 de dosare, iar în 2013, alte 213 dosare de subvenţii pentru parohii şi mănăstiri din judeţul Suceava. Sursele citate au precizat că din documentele anchetatorilor mai rezultă că pentru îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate, medicii veterinari suspectaţi în acest caz au modificat în baza naţională de date a ANSVSA - SNIIA data înfiinţării exploataţiilor sau a mişcărilor de animale.

Comentarii

Ultimă oră