Sari la conținut
dinca-a-semnat-pe-trei-ani-cu-corona

Vicecampioana României la handbal feminin, Corona Brașov, a reușit al doilea transfer al sezonului. După ce au înregimentat-o pe Oana Bondar, mai marii de la Corona Brașov au convins-o pe extrema stânga Nicoleta Dincă să semneze cu clubul de sub Tâmpa pentru următoarele trei sezoane. „Mă simt foarte bine și sunt fericită că am ajuns la Brașov, o echipă cu tradiție în handbalul românesc. Este un pas înainte în cariera mea și sper să profit de șansa pe care  o am. Orice jucătoare vrea să joace la o echipă cu care să facă performanță. Să evolueze în cupele europene și să se lupte pentru locurile fruntașe din campionat. Ne dorim să demonstrăm că formăm o echipă bună. Va fi o concurență serioasă pe posturi, dar doar așa putem progresa. Mi se pare extraordinar că la Brașov se construiește o echipă formată doar din jucătoare din România”, a spus Nicoleta Dincă. De pe 14 iulie, timp de 10 zile, Brădeanu și compania vor efectua un stagiu de pregătire în Turcia, la Belek. Apoi, până la debutul sezonului, programat pe 31 august pregătirea va continua la Brașov, fiind prevăzute mai multe meciuri amicale. Corona va debuta în sezonul viitor pe 31 august, în deplasare, cu CSM Ploiești. Primul derby, cu HCM Baia Mare, va avea loc la Brașov, în etapa a 5-a. Cu CSM București, Corona va juca în runda a opta, în deplasare.

Comentarii

Ultimă oră