Sari la conținut

Din 6 mai reîncep restricţiile de circulație pe Strada A.I. Cuza

din-6-mai-reincep-restrictiile-de-circulatie-pe-strada-ai-cuza

În cadrul proiectului derulat de către Compania Apa Braşov pentru modernizarea reţelelor publice de apă potabilă, vor continua lucrările pe strada A.I. Cuza.


   După o pauză prilejuită de sărbători, lucrările vor fi reluate în data de 6 mai 2019. Pentru efectuarea lor, pe strada A.I.Cuza, circulaţia va fi restricţionată pe un sens de mers, până în dreptul străzii Al. Davila. Zona va fi semnalizată corespunzător.

După cum au precizat reprezentanţii Companiei Apa, această lucrare face parte dintr-un contract de reabilitare şi extindere a reţelelor publice de distribuţie apă potabilă din municipiul Braşov, care a început în luna august a anului trecut şi care se va derula până în februarie 2020.

Valoarea întregului contract finanţat prin Programul Operaţional de Infrastructură Mare, este de aproximativ 19,24 milioane de lei, inclusiv TVA.

Comentarii

Ultimă oră