Sari la conținut

Dezvoltatorul mall-ului Korona, preluat de cel mai mare fond mutual din lume

dezvoltatorul-mallului-korona-preluat-de-cel-mai-mare-fond-mutual-din-lume

Omul de afaceri polonez Michal Solowow vinde compania imobiliară Echo Investment, dezvoltatorul mall-ului Korona din Brașov. Participația deținută de acesta ar urma să fie preluată de PIMCO, cel mai mare fond mutual de obligaţiuni, şi Griffin Real Estate, parte din Oaktree Capital Management, firmă de gestionare a activelor şi specializată în strategii de investiţii alternative, scrie bizbrasov.ro.

Cele două fonduri vor să-şi crească participaţia în Echo Investment la 66%, şi au convenit să cumpere participaţia de 41,55% deţinută de Michal Solowow. Acordul a fost semnat pe 28 februarie 2015, iar părţile implicate în tranzacţie aşteaptă aprobarea autorităţii de concurenţă. Capitalizarea de piaţă a Echo Investment este de circa 700 de milioane de euro, iar valoarea proprietăţilor din portofoliu se ridică la 1,5 miliarde de euro. „Următorul pas este să facem apel la ceilalţi investitori să vândă până la 66% din Echo Investment. Nu intenţionăm să cumpărăm 100% din companie şi nici nu vrem să o delistăm”, se arată într-o declaraţie a celor două fonduri.
Cele două fonduri nu au făcut publică valoarea pe care o vor plăti pentru acţiunile lui Solowow, şi nici cât vor să ofere celorlalţi acţionari. Publicaţiile din Polonia au relatat încă de anul trecut intenţia omului de afaceri de a-şi vinde partea din Echo Investment, iar analiştii au estimat participaţia acestuia la circa 370 de milioane de euro.
     Echo Investment au cumpărat în 2007 terenul fabricii Fartec din Braşov cu 24 de milioane de euro. În 2008, anunţa construcţia unui mall de 150 de milioane de euro pe trenul de patru hectare, însă planurile au tot fost amânate. În 2012 compania a mai cumpărat două loturi de teren, cu o suprafaţă combinată de 9.000 de mp, din apropierea fostei fabrici, după care au semnat cu retailerul Carrefour pentru ancora mallului Korona. Lucrările de construcţie nu au fost încă demarate.

Comentarii

Ultimă oră