Sari la conținut

Dezamăgiţi de Germania, refugiaţii încep să se se întoarcă în Irak

dezamagiti-de-germania-refugiatii-incep-sa-se-se-intoarca-in-irak

Tot mai mulţi refugiaţi irakieni, nemulţumiţi de mâncare, adăposturile precare şi de ritmul lent al procesării cererilor de azil, se întorc în ţara lor, dezamăgiţi de viaţa în Germania, relatează Euronews în pagina electronică. „Soţului meu i-a plăcut ideea de a veni aici. I-a văzut pe alţii şi a vrut să-i imite”, a declarat o femeie de etnie kurdă. „Am petrecut aproximativ trei luni aici. Nu am primit nimic. Mâncarea era proastă şi puţină. Ne ofereau o bucată de pâine cu brânză şi un castravete. Cum poate cineva supravieţui iernii reci cu asemenea mâncare? Copiii noştri plângeau de foame. Am cheltuit 11.000 de dolari şi ne-am întors acasă cu mâna goală”, a adăugat ea.

Numărul irakienilor care se întorc în ţara lor a început să crească în ultimele luni ale anului 2015. În decembrie, 200 de irakieni s-au întors acasă. Creşterea cererii a determinat compania aeriană Iraqi Airways să introducă trei zboruri pe săptămână, de la Berlin, Dusseldorf şi Frankfurt. „Avem trei zboruri pe săptămână, aproape 100 de refugiaţi săptămânal. Numărul lor creşte continuu. A început în septembrie şi numărul continuă să crească”, a declarat o angajată a companiei aeriene, Andesha Karim. Mulţi afirmă că se întorc în Irak cu mai puţin decât aveau când au sosit în Germania. Organizaţia Internaţională pentru Migraţie le oferă asistenţă financiară celor care nu îşi pot plăti călătoria cu avionul. De asemenea, statul german plăteşte biletul de avion către Erbil, în valoare de 300 de euro. Ambasada irakiană a furnizat documente de călătorie multor irakieni care vor să se întoarcă în ţara lor.

Sursa www.mediafax.ro.

Comentarii

Ultimă oră