Sari la conținut
deplasare-in-infern-

Unirea Tărlungeni va juca în etapa a doua din Liga a 2-a în cea mai grea deplasare a sezonului. Elevii lui Daniel Bona vor merge la Mediaş, pentru confruntarea cu Gaz Metan. Meciul se anunţă extrem de greu, în condiţiile în care braşovenii au fost învinşi la debut pe teren propriu de Şoimii Pâncota, iar trupa din Mediaș și-a păstrat lotul de jucători cu care a evoluat în prima ligă și are ca obiectiv promovarea.Moralul jucătorilor de la Unirea Tărlungeni nu este extraordinar în debutul noului sezon. Formaţia antrenată de Daniel Bona a fost învinsă în primul joc acasă de Şoimii Pâncota cu 3-2. Totuşi, braşovenii au şansa să spele imaginea în meciul următor, programat sâmbătă dimineaţă, în deplasare, cu Gaz Metan Mediaş. Partida este cea mai grea a sezonului, în condiţiile în care medieşenii şi-au păstrat foarte mulţi jucători din cei care au evoluat în Liga I şi se anunţă favoriţi la promovare. Dacă Tărlungeniul a pierdut pe propriul teren în prima rundă a campionatului, medieșenii s-au impus în deplasarea de la Arad cu scorul de 2-1 în fața celor de la UTA Bătrâna Doamnă. Partida dintre Gaz Metan Mediaș și Unirea Tărlungeni va avea loc sâmbătă cu începere de la ora 11.00.

Comentarii

Ultimă oră