Expertiza tehnică a fost definitivată, iar edilii vor semna contractul pentru realizarea lucrărilor de consolidare.
În conformitate cu expertiza tehnică efectuată, pe strada din Șchei ar urma să se toarne micropiloţi foraţi cu ancore, care să susţină drumul şi să nu mai existe risc de surpare.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, costul acestor lucrări este 291.000 de lei, iar dacă vremea va fi bună, acestea se vor finaliza în două săptămâni, astfel ca strada să fie redeschisă circulaţiei rutiere.
Fii primul care posteaza un comentariu la articolul Decont de peste 290.000 de lei pentru strada șubredă din Șchei.
Nume
Comentariu