Sari la conținut

Daniel Isăilă: "Ne mândrim că putem să jucăm în deschiderea Euro"

daniel-isaila-ne-mandrim-ca-putem-sa-jucam-in-deschiderea-euro

Antrenorul secund al echipei naționale de fotbal, Daniel Isăilă, a declarat, marți, la sediul FRF, că pentru România este o 'onoare uriașă' să joace în meciul de deschidere a Campionatului European de anul viitor cu Franța, selecționata țării gazdă a turneului final.

"Este o grupă echilibrată, dificilă, la fel ca și celelalte. Ne bucurăm că suntem acolo, suntem încrezători și așteptăm cu nerăbdare acest turneu final. Este o premieră și o onoare uriașă pentru noi să jucăm în meciul de deschidere. Ne mândrim că putem să jucăm un astfel de meci", a spus tehnicianul, prezent, marți, la cursul organizat de Școala Federală de Antrenori pentru deținătorii licenței Pro.

Isăilă își dorește ca jucătorii români să fie în vârf de formă la Euro 2016.

"Sunt foarte mulți jucători pe care îi urmărim pentru Euro, important este ca toți să aibă echipe, să joace constant bine, iar la ora debutului turneului din Franța să fie în cea mai bună formă", a adăugat el.

Echipa națională a României se află în grupa A la Campionatul European alături de Franța, Elveția și Albania. Selecționata condusă de Anghel Iordănescu va juca împotriva Franței în meciul de deschidere al EURO 2016, programat la 10 iunie, pe Stade de France din Saint-Denis (22,00, ora României).

Comentarii

Ultimă oră