Sari la conținut

Cutremurul din octombrie a mărit cu peste 20% numărul locuinţelor asigurate din judeţul Braşov

cutremurul-din-octombrie-a-marit-cu-peste-20-numarul-locuintelor-asigurate-din-judetul-brasov

Cutremurul din luna octombrie I-a făcut pe braşoveni să încheie asigurări. Aproape 3.000 de braşoveni au semnat în octombrie poliţe de asigurări împotriva cutremurelor. Potrivit statisticilor Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor, numărul poliţelor a crescut în luna octombrie de la 13.188 la 15.996 (creştere de 21,2%) la Braşov. La Nivel naţional, la finele lui octombrie erau în vigoare 534.175 de asigurări obligatorii a locuinţelor, în creştere cu circa 25% faţă de 30 septembrie şi aproape dublu faţă de 31 octombrie 2012,arată datele publicate de Pool. În medie, în luna precedentă au fost încheiate 4.675 de poliţe PAD pe zi, ritmul vânzării fiind în creştere faţă de septembrie, când s-au vândut doar 3.703 poliţe pe zi. Astfel, noile schimbări legislative influenţează pozitiv sistemul asigurărilor obligatorii de locuinţe din România. Conform modificărilor, toţi proprietarii de locuinţe au obligaţia de a încheia PAD – poliţa emisă de PAID. Mai mult decât atât, asigurările obligatorii de locuinţă pot fi încheiate şi de la companiile care nu fac parte din PAID, în baza unor protocoale de colaborare încheiate cu Pool-ul. Potrivit bizbrasov.ro la sfârşitul lunii septembrie, 8 asigurători aveau încheiate astfel de protocoale: Allianz-Ţiriac, Asirom VIG, Asito Kapital, Eurolife ERB, Exim România, Fata Asigurări, Garanta Asigurări şi Omniasig VIG. Acestea s-au alăturat, astfel, celor 12 companii membre PAID care pot vinde asigurări obligatorii de locuinţa, ajungându-se, astfel, la 20 de entităţi până în momentul respectiv. În Braşov, Prahova, Timiş şi Satu-Mare, gradul de acoperire a locuinţelor cu asigurări sare de 40%, în timp ce în Cluj, Constanţa sau Bistriţa, ponderea locuinţelor asigurate în totalul fondului locativ se apropie de acest nivel. În restul celor 33 de judeţe ale ţării sunt asigurate sub o treime din locuinţe. Ba, mai mult, în opt din aceste judeţe, mai puţin de 20% din gospodării beneficiază de o poliţă împotriva calamităţilor.

Comentarii

Ultimă oră