Sari la conținut

Curs de inițiere în pictura icoanei pe lemn, cu tehnica vechilor iconari

curs-de-initiere-in-pictura-icoanei-pe-lemn-cu-tehnica-vechilor-iconari-

Asociația Culturală Artessentia din Brașov și Uniunea Junilor din Scheii Brașovului și Brașovul Vechi îi invită pe brașoveni la un curs inedit, desfăşurat pe durata a sase şedinţe, prin intermediul caruia curioșii vor fi iniţiati în tainele picturii icoanei pe lemn, în tehnica vechilor iconari.

Cursantii vor picta un detaliu al icoanei „Maica Domnului cu Pruncul” (icoana originală aflându-se la Manastirea Neamț), pe blat de lemn grunduit de dimensiunea 21/29 cm.

Cursul este susţinut de artistele reputate Victoria Taroi și Georgiana Gamalie, membre fondatoare ale Asociaţiei Culturale Artessentia, asociaţie situată în inima Scheiului, care se preocupă de revitalizarea prin artă a patrimoniului local.

Cursul constă în 6 şedinţe a câte doua ore.

Programul va fi săptămânal, vinerea, în 9, 16, 23, 30 iunie, 7 și 14 iulie 2017, între orele 18.00-20.00.

Cursanții vor afla lucruri interesante despre iconografia românească, iar apoi se vor apuca de pictură.

Cursurile vor avea următoarea structură:


1. a) Scurta prezentare a icoanei. Geneza icoanei. Icoana româneasca pe lemn.
   b) Pregătirea pentru pictura icoanei (rugăciuni ale unor iconari şi zugravi bisericeşti).
    Transpunerea desenului pe blatul de lemn grunduit.


2-5. Aplicarea foiţei metalice aurii. Însuşirea teoriei cromatice specifice. Inventarul instrumentarului cromatic. Tehnici de preparare a pigmenţilor. Aşezarea în straturi a zonelor de culoare dupa izvodul/modelul ales - proplasma, semicarnatie, carnatie, lumini/ blicuri.


  6.Vernisare.

Taxa de participare: 400 lei (se achita la prima ședință).

Numărul de locuri este limitat.
  Pentru înscrieri, doritorii trebuie să trimită o confirmare cu titlul „Înscriere curs icoană lemn” la email casajunilor@gmail.com , împreuna cu datele de contact (număr de telefon și nume complet).

Cursul se desfășoară la Casa Junilor (str. Prundului nr. 1, Brașov), sediul Uniunii Junilor din Scheii Brașovului și Brașovul Vechi.
    Prima întălnire este programată vineri, 9 iunie 2017, la ora 18:00.

....................................................................................................................


 Cursul este susţinut de artistele Victoria Taroi și Georgiana Gamalie.

Victoria Ţăroi - licenţiată în conservare - restaurare la Facultatea de Arte Vizuale din Timişoara, cu dublu masterat în restaurare iconă şi textile - este un reputat artist vizual cu numeroase expoziţii de nivel naţional şi internaţional, cu experienţe multiple în cercetare și restaurare artă, pedagogie și curatoriat, cu portofoliu amplu în domeniul design-ului muzeal, de interior, mobilier și vestimentar.

Georgiana Gamalie - licențiată în conservare - restaurare icoane/ lemn policrom la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dimitrie Staniloaie” din Iași, doctor în biologie aplicată în domeniul conservării colecțiilor muzeale, are o vastă experiență în domeniul cercetarii și restaurării de artă, pedagogic, muzeal și curatorial, precum și o largă experiență de exprimări personale ca artist vizual.

Comentarii

Ultimă oră