Cuplurile care urmăresc cinci filme despre relaţii pe lună, discutând apoi despre acestea, îşi reduc la jumătate riscul de divorţ sau separare în primii trei ani de relaţie, au descoperit cercetătorii americani de la Universitatea Rochester. Studiul cercetătorilor americani, publicat în Journal of Consulting and Clinical Psychology, arată că vizionarea filmelor romantice în cuplu şi discuţiile pe tema acestora se pot dovedi la fel de eficiente ca şi metodele propuse în terapiile de cuplu - reducând rata divorţului sau a separării de la 24 % la 11 %, după trei ani, conform dailymail.co.uk. Studiul, la care au participat 174 cupluri, este prima cercetare pe termen lung ce compară diferite tipuri de terapie de cuplu, în etapele timpurii ale relaţiei. „La început, am crezut că tratamentul cu ajutorul filmelor va fi de ajutor, dar nu aproape la fel de mult ca şi celelalte programe în care predam toate celelalte metode moderne (de terapie, n.r.)”, a declarat Ronald Rogge, profesor asociat de psihologie la Universitatea Rochester şi coordonatorul studiului, scrie ziarulring.ro. Cercetătorii au împărţit întâmplător cuplurile proaspăt căsătorite în trei grupe: managementul conflictului, exersarea compasiunii şi acceptării şi, în sfârşit, conştientizarea relaţiei cu ajutorul filmelor. Cercetătorii au ajuns la concluzia că discutarea filmelor despre relaţii a fost la fel de eficientă ca programele mai intensive de exersare a abilităţilor de comunicare în cuplu.