Pro Dance Studio si Federatia Romana  de Dans Sportiv, in parteneriat cu Centrul Cultural Reduta, organizeaza un eveniment cu traditie in cultura brasoveana, si anume  a XVI-a editie  a Cupei Brasov.
Competitia Nationala de Dans Sportiv si concursurile  de amatori – dans de societate vor avea loc anul acesta pe 22-23 martie 2014 la Sala de evenimente Lux Divina , situata pe str. 13 Decembrie nr. 96, Brasov. Organizatorii estimeaza ca vor participa aproximativ 600 de persoane. Pentru o mai mare diversitate, cea de a XVI-a editie a Cupei  Brasov include de anul acesta o categorie noua de varsta, seniorii (persoane peste 35 de ani). Nivelul de performanta al concurentilor este de la amatori, la clasele de performanta si  pana la categoriile de nivel inalt (open).