RATBV S.A. îşi anunţă clienţii că în zilele de 30 noiembrie şi 1 Decembrie 2018 va opera unele modificări în orarele şi traseele mijloacelor de transport în comun, funcţie de cererea de transport din aceste zile, precum şi de manifestările ce vor avea loc în centrul oraşului.

  Astfel, vineri, 30 noiembrie 2018, autobuzele şi troleibuzele vor circula potrivit orarelor corespunzătoare unei zile de duminică.

  Sâmbătă, pe 1 Decembrie, se va circula potrivit orarelor corespunzătoare unei zile de sâmbătă, însă, având în vedere fluxurile de călători preconizate, RATBV S.A. va suplimenta capacitatea de preluare a călătorilor prin alocarea unor autobuze de mare capacitate pe traseele ce asigură legătura dintre centrul Braşovului şi diferite cartiere ale oraşului.

  De asemenea, având în vedere faptul că pe data de 1 Decembrie 2018, pe Bulevardul Eroilor se vor desfăşura manifestări prilejuite de Ziua Naţională a României, RATBV S.A. va opera unele schimbări în orarele şi traseele mai multor linii de transport, după cum urmează:

- Între orele 09.00 şi aproximativ 13.00, autobuzele de pe liniile 1, 2, 4, 6, 16, 17, 31, 34, 36 şi 41, pe sensul de deplasare spre Livada Poştei, vor întoarce pe Strada Vlad Ţepeş. RATBV S.A. va organiza o staţie temporară pentru toate aceste linii în zona Teatrului Dramatic;

- Între orele 10.00 şi aproximativ 13.00, autobuzele de pe liniile 51 şi 52, pe sensul de deplasare spre centrul vechi al oraşului, vor întoarce pe Strada Vlad Ţepeş, urmând să oprească în staţia temporară menţionată;

- Între orele 09.00 şi aproximativ 13.00, circulaţia autobuzelor de pe linia 20 (Livada Poştei - Poiana Braşov) va fi suspendată. Ultimele plecări în curse vor fi efectuate la orele 08.30, din ambele capete de linie;

- Între orele 09.00 şi 10.00, autobuzele de pe linia 50, pe sensul de deplasare spre cartierul Schei, nu vor mai intra prin capătul de linie Livada Poştei, ci vor parcurge traseul strada N. Iorga - Casa Armatei - Strada Mureşenilor - Schei - Pietrele lui Solomon;

- Între orele 10.00 şi, aproximativ, 13.00, circulaţia autobuzelor de pe linia 50 se va desfăşura de la capătul de linie Pietrele lui Solomon şi Poarta Schei;

- Între orele 09.00 şi aproximativ 13.00, autobuzele de pe linia 5, pe sensul de deplasare spre cartierul Astra, vor parcurge traseul: Stadionul Municipal - Strada Stadionului - Bulevardul Griviţei - Strada 13 Decembrie - Strada Castanilor, iar apoi pe traseul obişnuit;

- Între orele 09.00 şi, aproximativ, 13.00, autobuzele de pe liniile 24 şi 28, pe sensul de deplasare spre Livada Poştei, vor circula pe un traseu deviat: Strada Avram Iancu - Strada A.I. Cuza - Strada Nicolae Iorga - Strada Lungă, apoi pe traseul obişnuit;

- Între orele 09.00 şi aproximativ orele 13.00, autobuzele de pe linia 14, pe sensul spre centrul oraşului, vor circula pe un traseu deviat, după cum urmează: de la staţia „Răsăritul” vor parcurge Strada Cărămidăriei - Şoseaua Cristianului - Terminal Stadionul Municipal - Strada Avram Iancu - Strada A.I. Cuza - Strada N. Iorga - Strada Lungă, apoi pe traseul obişnuit.

  „Alte modificări ale traseelor pot interveni pentru scurt timp în urma măsurilor operative luate de Poliţia Rutieră. RATBV S.A. îşi cere scuze pentru eventualul disconfort creat călătorilor şi îi asigură că va lua toate măsurile necesare pentru ca, imediat după ridicarea restricţiilor de trafic, să se revină în cel mai scurt timp posibil la circulaţia conform orarelor şi traseelor obişnuite”, a anunțat Silviu Ștefan, purtătorul de cuvânt al RATBV S.A.